Incident grav la un liceu din orașul Costești, din județul Argeș.Vă atenționăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional! Un elev a fost agresat chiar la poarta unității de învățământ de mai mulți colegi, în timp ce alții filmau scenele, pe care ulterior le-au postat pe rețele de socializare. Poliția s-a autosesizat, a intrat pe fir și acum cercetează cazul. Doi agresori au fost reținuți. Vă reamintim că la „telefonului copilului” – 119, pot suna copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, dar şi alte persoane care au cunoştinţă despre copii abuzați, exploatați sau supuși unei forme de violență.
Conflictul a pornit de la o altercație între doi elevi, izbucnită pe fondul unor orgolii. Cei doi s-au luat la bătaie și s-au trântit la pământ, în fața școlii. La scurt timp, alți colegi au intervenit, au sărit în ajutorul unuia dintre ei și l-au lovit cu pumnii și picioarele pe celălalt, într-o scenă de o violență extremă. Imaginile au ajuns rapid în mediul online și au fost observate de polițiști, care s-au autosesizat și au deschis o anchetă.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Argeș, cei reținuți nu sunt elevii implicați inițial în conflict, ci elevii care au intervenit ulterior și au amplificat violențele. Cazul este analizat și de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, care a trimis o comisie la liceul din Costești, pentru a stabili cum a fost posibilă producerea unui asemenea incident și dacă au fost respectate măsurile de siguranță în unitatea de învățământ.



















