Copiii din Băbeni Vâlcea au din această săptămână un loc unde să petreacă timp liber, să citească sau chiar să înveţe să cânte la un instrument muzical. Este vorba de un container educaţional, cu bibliotecă, sală de lectură şi un colţ muzical, ce a fost amenajat în centrul oraşului prin programul „Citeşte”, demarat de un antreprenor sucevean, o firmă din localitate și cu sprijinul autorităţilor locale.
Încântaţi de această idee sunt şi copiii, dar mai ales cadrele didactice şi părinţii, care astfel au un ajutor în a-i determina pe cei mici să pună deoparte telefoanele şi să descopere plăcearea de a citi.
De achiziționarea containerului, precum si de dotarea acestuia s-a ocupat unul din principalii investitori din localitate, care deruleaza mai multe proiecte educative pentru copiii din zonă.
Astfel de biblioteci in containere vor fi deschise si in alte localitati din judet, valcenii fiind invitați să doneze cărți pentru fondul de carte al acestora si să-i ajute astfel pe cei mici sa descopere placerea cititului.