Cea mai mică localitate din Gorj este pe primul loc la vaccinare. Chiar dacă în comună nu există centru de imunizare, aleşii locali au donat indemnizațiile pe ultimele luni astfel încât toți localnicii care au dorit să fie vaccinați anti-Covid au fost transportați la cabinete medicale chiar și la 50 de kilometri distanță fără să achite transportul.
Comuna Arcan, din Gorj numără peste o mie de localnici. Aproape toți cei eligibili pentru vaccinare s-au imunizat deja anti-Covid. Vaccinarea a început încă din luna ianuarie. Autoritățile au ajutat oamenii să meargă să se vaccineze. Le-au pus la dispoziție microbuze atât la prima doză, cât și la rapel, și tot primăria i-a programat pentru vaccin. În localitate nu există un centru de imunizare, astfel că oamenii care au dorit să fie vaccinați au fost duși la Rovinari, Târgu Jiu sau Târgu-Cărbunești. Mica localitate este acum cap de afiș la vaccinare.
În special, au fost ajutați să meargă să fie imunizate persoanele peste 65 de ani și cele cu afecțiuni, oameni pentru care un drum de câțiva kilometri până la centrul de vaccinare ar fi fost și costisitor și obositor. Într-o singură lună, peste 200 de localnici au fost imunizați și nu a existat nicio reacție adversă. În plus, oamenii nu au plătit niciun leu pentru transport.
În județul Gorj, au fost vaccinate peste 136 de mii de persoane.
Alte stiri din data: 3 septembrie 2021
POLIȚIȘTI CERCETAȚI DISCIPLINAR
13 polițiști din cadrul IPJ Gorj sunt cercetați disciplinar. Măsura a fost luată după verificările făcute de Corpul de Control al IGPR trimis la Târgu Jiu, […]
GOL ISTORIC
La primul meci din istorie, România U20 a învins Portugalia U20 cu scorul de 2-1. A fost primul meci pentru această selecționată și pentru Bogdan Lobonț pe […]
DRUMUL NAŢIONAL DE PĂMÂNT DIN VÂLCEA, REABILTAT
Unul dintre puţinele drumuri naţionale de pământ din România va fi reabilitat. Este vorba despre DN 7D, care traversează patru comune din judeţ şi care ar […]
PREȚURI MAI MICI LA MUNTE
Odată cu venirea toamnei scad prețurile și la munte, nu doar la mare. Chiar dacă vor avea cheltuieli mai mari în următoarea perioadă, pentru a atrage […]
ACȚIUNE DE AMPLOARE LA SEGARCEA
Acțiune de amploare a polițiștilor doljeni. Seara trecută, zeci de oameni ai legii au acționat pe raza orașului Segarcea, au instituit filtre rutiere şi au verificat […]
RESTRICŢII PE TRANSFĂGĂRĂŞAN
Restricţii, mâine, pe Transfăgărăşan. Traficul rutier va fi închis timp de 11 ore, pe un tronson de peste 50 km, între Baraj Vidraru şi Bâlea Lac, în […]
EVADAT PRINS DUPĂ O ORĂ
A fost alertă, seara trecută, în Târgu Jiu după evadarea unui deținut. Acesta era în regim deschis și lucra într-o seră ce aparține penitenciarului. Într-un moment […]
Ultimele stiri:
PAȘTE TRADIȚIONAL ÎN CLISURA DUNĂRII
Sărbători pascale cu preparate tradiționale, dar și cu bunătăți din pește se anunţă în Clisura Dunării. Proprietarii de pensiuni au scos la vânzare pachete atractive, unele […]
POLIȚIST DE FRONTIERĂ ARESTAT PENTRU LUARE DE MITĂ
Un polițist de frontieră din Dolj a fost arestat preventiv pentru luare de mită și trafic de influență. Din cercetări se pare că bărbatul ar fi […]
POVEȘTI DE SUCCES ALE FEMEILOR ROME
Asociația Partida Romilor Pro Europa – Sucursala Dolj a organizat la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova evenimentul de lansare a volumului „Rădăcini și […]
PREMIERĂ, TEATRUL VIITORULUI
Spectacol unic în peisajul teatral românesc: la Pitești a fost pusă în scenă o piesă clasică, Dănilă Prepeleac, iar adaptarea este una inedită. Regizoarea Mihaela Rus […]
PROTEST DE AMPLOARE ÎN MINERIT
Cateva sute de mineri au iesit din nou în stradă la Tg-Jiu în fata Complexului Energetic Oltenia după ce au aflat că din noul contract colectiv […]
CLUB DE ROBOTICĂ DIN VÂLCEA – PE PODIUM
Echipa de robotică a Clubului Copiilor din Râmnicu Vâlcea va reprezenta anul acesta România la faza internațională a concursului First Lego League Challenge, care se va […]
CRAIOVA PIERDE TEREN
Universitatea Craiova a trecut pe locul doi în Super Liga la fotbal, după ce Rapid a învins-o Dinamo cu scorul de 3-2. Pe olteni îi așteaptă […]
INTERVIUL ZILEI – SIMULAREA NAŢIONALĂ
În judeţul Dolj peste 87% din elevii de clasa a opta au susţinut astăzi simularea naţională la limba şi literatura română. Cum a decurs examenul de […]
LUMEA POVEŞTILOR LA TÂRGUL DE PAŞTE
Târgul de Paște de la Craiova își deschide porțile anul acesta pe 3 aprilie și se va închide pe 3 mai. Tema acestei ediţii este „Fairy […]
MII DE APARTAMENTE FĂRĂ CĂLDURĂ, ÎN SEVERIN
Temperaturile scad în următoarele zile, dar orașul Drobeta Turnu Severin a rămas, începând din această noapte, fără căldură. Societatea de termoficare a încetat furnizarea, pe motiv […]
















