Cardul de sănătate a redevenit obligatoriu când mergeți la medicul de familie. Pacienții și medicii atrag atenția că această măsură ar putea genera mai multe probleme. De la aglomerarea sălilor de așteptare și până la blocarea sistemului informatic.
Începând cu 1 Octombrie, cardul de sănătate este obligatoriu la medicul de familie. S-a revenit astfel la situația de dinainte de pandemie. Acesta trebuie prezentat la orice consultație sau eliberare de rețetă. Pacienții se tem că sistemul informatic va ceda din nou, și astfel vor fi puși pe drumuri și vor obține rețete medicale cu întârziere.
Medicii spun că pe lângă deficiențele sistemului informatic, măsura îi afectează și altfel pe pacienți, care sunt nevoiți să aștepte în număr mare în cabinetele medicilor de familie.
Societatea Națională de Medicina Familiei a atras atenția Guvernului în mai multe rânduri, cu privire la problemele care pot apărea ca urmare a acestei decizii.
- CRISTIAN SĂNDULESCU – medic de familie