Atenție unde parcați autoturismele pe timp de noapte, pentru că pot fi oricând ținta hoților! Aceștia nu mai sunt interesați de roata de rezervă sau de casetofonul auto, mai nou fură catalizatoarele auto. Componentele care filtrează gazele de eșapament și reduc poluarea sunt mult mai prețioase, pentru că au în componență un metal rar, este vorba de platină. Între 300 și 400 de euro costă un astfel de catalizator pe piața neagră așa că, la Drobeta-Turnu-Severin hoții s-au pus pe furat catalizatoare.
Cum aceste piese nu pot fi vândute oricum, se pare că în toate cazurile hoții acționează la comandă. Își aleg autoturismele parcate în zone întunecate și ferite de camerele de supraveghere. Acționează noaptea, când cu un cric pneumatic suspendă autoturismul, apoi intră sub el și cu un dispozitiv special de tăiere, secționează galeria de eșapament, acolo unde este montat catalizatorul. Toată operațiunea poate dura mai puțin de un minut, după care indivizii dispar. Dimineața, când proprietarul pornește autoturismul are parte de o surpriză neplăcută.
În aceeași noapte, în care a dispărut catalizatorul de la autoturismul acestui bărbat, hoții au mai acționat în alte trei cazuri, între care și autoturismul unei doamne. Cele mai atractive par să fie catalizatoarele unor mașini de proveniență românească.
Componenta este atractivă pentru că are platină în interior, un metal foarte prețios. Ca să-și refacă autoturismul, proprietarii pot apela la o metodă simplă, să sudeze o țeavă și să continue să circule. Doar că dacă vor fi opriți de angajații RAR pentru verificare, vor fi amendați. Calea cea legală este montajul unui alt catalizator, care costă însă între 1800 și 3000 de lei.
Dacă vor fi prinși hoții riscă să ajungă după gratii pentru furt calificat, însă proprietarii vor rămâne cu paguba. Ca să evitați astfel de furturi, e indicat să parcați autoturismele în locuri bine iluminate și dacă este posibil în spații supravegheate video. Parcarea lângă bordură poate fi o altă soluție, pentru că îngreunează acțiunea hoților.
Alte stiri din data: 2 noiembrie 2021
„LUMINAŢIA”, SĂRBĂTORITĂ LA CRAIOVA
Credincioșii romano catolici din Craiova au sărbătorit seara trecută “Luminația”, cunoscută ca Sărbătoare a Tuturor Sfinţilor. Obiceiul a fost împrumutat şi de ortodocşi, care merg în […]
JOCUL DE-A MĂCELUL
La Teatrul Național ,,Marin Sorescu,, din Craiova a avut loc premiera spectacolului “Jocul de-a măcelul”, în regia lui Beatrice Rancea. Piesa a mai fost jucată la […]
COPILE LA SPITAL
Două fetițe din Argeş au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Piteşti după ce au fost găsite intoxicate cu monoxid de carbon în baia casei. La fața […]
PUI DE URS SURPRINȘI LA JOACĂ
Imagini inedite surprinse de camerele de supraveghere în Parcul Naţional Defileul Jiului. Caţiva pui de urs au fost filmaţi în timp ce se joacă. Scenele […]
Ultimele stiri:
INTERVIUL ZILEI – CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE VACCINAREA ÎN FARMACII
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a lansat proiectul PharmVac-RO care își propune să crească rolul farmaciștilor în vaccinarea populației. Chiar dacă există cadru legal […]
ACȚIUNI DE PREVENIRE A BULLYING-ULUI
Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli – un eveniment dedicat promovării respectului, dialogului și siguranței în mediul educațional. În Gorj, elevi, psihologi si angajații MAI au […]
ALUNECARE DE TEREN PE DEALUL VIILOR DIN DRĂGĂȘANI
Drumul care duce către câteva crame importante din Drăgășani – strada Dealul Viilor – a fost închis circulației după o alunecare de teren produsă în urma […]
INFECȚIILE RESPIRATORII – ÎN CONTINUĂ CREȘTERE
Numărul cazurilor de gripă și de pneumonie este în creștere, avertizează medicii, care recomandă populației să se vaccineze antigripal, dar și să evite expunerea prelungită la […]
INTERVIUL ZILEI – MEDICINA DURERII
Timp de trei zile la Craiova are loc un simpozion dedicat medicinei durerii. Ediția din acest an are tema „Echitate, Acces, Alinare ” și aduce în […]
PĂGUBIT DE GHICITOARE
A vrut să afle ce îi rezervă viitorul, dar s-a ales cu o pagubă consistentă în buzunar. I s-a întâmplat unui vâlcean de 62 de ani, […]
PROBA LA ALEGERE A PROFILULUI NU LE-A PUS PROBLEME
Proba la alegere a profilului și specializării a simulării județene a Bacalaureatului s-a desfăşurat fără mari probleme în Dolj. Un singur elev a fost eliminat din […]
SPORT CONTRA VIOLENȚĂ
Sportul reprezintă una dintre cele mai bune alternative contra violenței școlare. De acest lucru s-au covins și elevii de la Liceul “Voltaire” din Craiova, care au […]
MEDICI PUȚINI, PACIENȚI MULȚI
Situație fără ieșire la spitalele din România. La urgențe medicii sunt puțini, iar adresabilitatea foarte mare. De aceea zilnic sunt scandaluri. Deși autoritățile încearcă să le […]
ALUNECĂRI DE TEREN ÎN MEHEDINȚI
Alunecări de teren în Mehedinți în urma cantităților uriașe de precipitații din ultimele luni. Probleme sunt în două zone ale orașului Orșova, acolo unde pământul a […]













