SCM U Craiova a câștigat în Liga Florilor cu 29-21, partida diputată în Bănie contra formației HC Zalău. Oltencele au avut un start bun de campionat și se una dintre pretendentele la un loc în cupele europene. Campionatul este însă lung, s-au disputat doar cinci etape, iar trupa lui Buceschi trebuie să mențină același ritm de joc.
SCM Universitatea Craiova este neînvinsă în acest debut de campionat, 3 egaluri și două victorii, iar după cinci etape echipa din Bănie se află momentan pe locul al cincelea. Aseară a venit în Bănie HC Zalău, trupa antrenată de vulcanicul Gheorghe Tadici. Echilibrul s-a păstrat doar în prima jumătate a primei reprize, când tabela arăta rezultatul de egalitate, 7-7. Craiovencele au apăsat pedala de accelerație și au intrat la cabine cu patru goluri avantaj, 16-12. În partea a doua, echipa lui Buceschi a controlat partida și s-a impus cu un categoric 29–21 partida cu HC Zalău. Muri a încheiat cu 12 goluri, urmată în echipa Craiovei de Syversen Kallhovd, cu patru, și Mihart, cu trei. Pentru Zalău, Bălan a înscris de șase ori, Rosa de patru ori, iar Niță de trei ori.
Tadici a recunoscut că echipa adversă a meritat victoria.
SCM Universitatea Craiova va juca în runda următoare cu campioana CSM București. Meciul este programat vineri, 1 noiembrie, de la ora 17:30.

















