Craiova devine, timp de două zile, capitala șahului mondial. Sala Polivalentă din Bănie se transformă, mâine și duminică, într-o adevărată arenă a sportului minții. Este locul în care se organizează două competiții de amploare. Ultima etapă a Grand Prix România, un turneu spectaculos, cu 300 de participanți din 14 țări, printre care se numără mari maeștri internaționali. A doua competiție va fi Grand Prix „Educație prin șah”, un eveniment dedicat viitorului, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, la care vor participa peste 200 de elevi.
Pe 13 și 14 septembrie, Sala Polivalentă din Craiova devine punctul de întâlnire al marilor maeștri ai lumii și al celor mai mici șahiști care visează să devină campioni. Două competiții, Craiova Grand Prix și Grand Prix „Educație prin șah”, aduc laolaltă generații, culturi și povești diferite. Printre participanți este și un șahist indian, de cinci ori campion mondial și David Gavrilescu, multiplu campion național.
Federația Română de Șah, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova și Inspectaoratul Școlar Județean Dolj, organizează cele două competiții, la care vor participa peste 300 de mari șahiști din 14 țări, dar și copii pasionați de sportul minții.
Cele două competiții vor transforma Sala Polivalentă din Bănie într-o arenă a strategiilor și mutărilor inteligente pe tabla alb-neagră. Pe lângă marii maeștri internaționali, vor participa și peste 200 de elevi, pentru care șahul nu este doar un joc, ci un mod de a gândi. Mâine se organizează și un concurs special pentru copii, la finalul căruia se vor oferi premii.
În cele două zile, Sala Polivalentă din Craiova nu va fi doar o arenă sportivă, ci o scenă unde mințile strălucite vor lupta pentru titlul de campion. Intrarea este gratuită, iar craiovenii pot urmări fiecare partidă din Grand Prix, pe ecrane special amplasate în Sala Polivalentă.
















