Mai sunt câteva zile până la Paşte, dar pe mai multe drumuri judeţene din Vâlcea se lucrează de zor. Drumarii din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea efectuează lucrări de igienizare pe drumurile către mănăstiri, unde se așteptăm să ajungă, în această perioadă, un număr mare de pelerine.
Lucrările de igienizare pe drumurile către mănăstirile din judeţul Vâlcea sunt în toi. Drumarii intervin pe drumul spre Mânăstire Frăsinei, Mânăstirea Hurezi, Mânăstirea Bistriţa, Mânăstirea Arnota sau Mânăstirea Surpatele, pentru a facilita turiştilor accesul auto.
Unele dintre aceste căi de acces au fost recent modernizate de Consiliul Judeţean Vâlcea, pentru alte drumuri se fac demersuri pentru obţinerea finanţării necesare de la Uniunea Europeană. Drumul de acces spre Mânăstirea Frăsinei, de exemplu, a fost modernizat pe o lungime de 13 kilometri. Investiţia se ridică la 47 de milioane de lei şi a fost inaugurată în urmă cu câteva luni.
Propus pentru reabilitare este în acest moment drumul care asigură accesul către Mânăstirile Bistriţa şi Arnota. Consiliul Judeţean Vâlcea va depune un proiect pentru modernizarea drumului de la un capăt la altul, adică din oraşul Băbeni şi până în munte, la Mânăstirea Arnota.