Un nou lot de aparatură medicală a ajuns în aceste zile, la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin. Echipamentele medicale, de ultimă generație au fost achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene, a cărui valoare toată este de 46 de milioane de lei.
Valoarea echipamentelor ajunse în aceste zile la Spitalul Judeţean Mehedinţi este de 6,5 milioane de lei. Pe lângă investițiile care au avut loc în achiziția de echipamente medicale, în mai multe rânduri, între care inclusiv un computer tomograf, la cel mai mare spital din Mehedinți se derulează un proiect de reabilitare în întregii clădiri a unității, se va extinde unitatea de primiri urgențe, iar nou ambulatoriu este aproape finalizat.
Acestea doar câteva dintre echipamentele care au ajuns în aceste zile în dotarea Spitalului Județean și care vor ajuta cadrele medicale la stabilirea unor diagnostice cât mai clare, pentru un palier foarte divers de afecțiuni medicale. În cadrul aceluiași proiect, nu cu mult timp în urmă a fost achiziționat și un computer tomograf, care va deservi noua clădire a policlinicii. După o perioadă în care a avut probleme cu specialiștii care să acopere compartimentul de imagistică, din cauza lipsei de medici, conducerea spitalului a reușit să rezolve și această problemă.
Proiectul a fost depus de unitatea medicală în parteneriat cu reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți, iar valoarea totală a sumei atrase este de 46 de milioane de lei, în cadrul Programului Operațional pe Infrastructură Mare.
În prezent, la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin este în derulare și un proiect de reabilitare a întregii unități sanitare, care presupune modernizarea, creșterea eficienței energetice, refacerea instalaților termice, sanitare și electrice, dar și recompartimentarea spitalului, în așa fel încât fiecare salon să aibă propriul grup sanitar.