Alte stiri din data: 29 august 2021

STAŢIUNEA BALA, ATRACŢIE PENTRU TURIŞTI

Stațiunea mehedințeană Bala începe să devină atractivă pentru turiștii din toate colțurile țării și să concureze cu marile stațiuni cu tradiție. Cei care ajung pe meleagurile […]

SPECTACOL PE CER ŞI ADRENALINĂ

A fost spectacol pe cer în apropiere de Târgu Jiu, în memoria aviatorului Vasile Craiu. Show-ul aerian a avut loc pe aerodromul din Stănești, care nu […]

PLOAIA ȘI VÂNTUL AU FĂCUT PAGUBE

Precipitațiile abundente și vântul puternic au făcut pagube însemnate în județul Argeș. Cele mai afectate au fost municipiile Curtea de Argeș și Câmpulung, acolo unde vântul […]

DIVERSITATE ȘI CULOARE

Cea de-a șaisprezecea ediție a Festivalului de modă Miss Royal Models România a fost una inedită: au participat designeri din țară, străinătate sau din Craiova. Nu […]

ACCIDENTE ÎN CURBA MORȚII

Două accidente rutiere au avut loc în această dimineață la câteva minute unul după celălalt la ieșirea de pe autostrada A1, in curba morții, lângă Piteşti. […]

CÂRŢU ESTE OPTIMIST

Universitatea Craiova nu a avut un start bun de sezon. Oltenii au nouă puncte după şase etape şi se află la tot atâtea de prima clasată, […]

Ultimele stiri:

ACCIDENT MORTAL PE DN 6

Grav accident de circulație în Dolj, în această după-amiază. Doi angajați de la Drumuri Naționale au fost loviți de un autotren. O femeie a murit pe […]

FCU A UITAT SĂ CÂȘTIGE

FCU Craiova n-a reușit să scoată decât un punct la Voluntari, deși a avut superioritate numerică din minutul 24. S-a terminat 0-0 și trupa pregătită de […]

FAMILIA REGALĂ PREZENTĂ ÎN MEHEDINȚI

Reprezentanții Casei Regale a României sunt prezenți în aceste zile în Mehedinți. În prima zi, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu […]

A PLOUAT ÎN SALA DE OPERAȚII

Situație incredibilă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. În sălile de operație a plouat atât de mult încât angajații au acoperit aparatele medicale cu […]

PROTEST LA REGISTRUL COMERȚULUI

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Craiova. Angajații instituției au întrerupt lucrul la prânz și au ieșit în curtea instituției pentru a-și striga nemulțumirile. Ei cei salarii […]