Aflat în cea de-a doua serie a unităților sanitare în care trebuie să înceapă imunizarea împotriva SARS CoV 2, Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin este în așteptarea serului. Aproape 100 de cadre medicale și personal auxiliar au cerut să facă vaccinul, iar autoritățile sanitare sunt în pregătirea celor cinci centre în care se va efectua vaccinarea. Vaccinul ar putea ajunge până la finele acestui an sau cel mai târziu la începutul lui 2021.
Cu o incidență a cazurilor de COVID 19 sub 3 la 1000 de locuitori, Mehedințiul se află sub media pe țară, în ceea ce privește numărul infectărilor și este în scenariul galben de restricții. Vaccinul care asigură imunizarea împotriva noului virus va ajunge și în acest județ în următoarele zile, iar reprezentanții Spitalului Județean sunt în pregătirea centrelor în care se va efectua vaccinarea.
La nivelul județului Mehedinți vor fi în total zece centre de vaccinare. Dar, până la sosirea serului pentru imunizarea populației, în pregătire sunt doar centrele în care va fi vaccinat personalul din spitale.
Până să înceapă vaccinarea populației, va mai dura, dar cei chestionați spun oricum că vor să mai aștepte, până să opteze pentru vaccinare.
Până la imunizare, reprezentanții DSP spun că este foarte importantă respectarea regulilor de protecție împotriva virusului, purtarea măștii și igiena mâinilor. În ultimele 24 de ore, în Mehedinți s-au înregistrat 18 cazuri de îmbolnăvire și un deces din cauza SARS CoV 2. Incidența cazurilor este de 1,33 la 1000 de locuitori.