Mii de legumicultori din Olt, care au fost declarați eligibili în cadrul Programului Tomata și au făcut dovada comercializării cantității de tomate impuse, așteaptă să primească diferența de 1.500 de euro promiși de stat. Cât privește ciclul doi al programului cunoscut sub denumirea de Legume în spații protejate” el urmează să fie aprobat în prima ședință de guvern. În cadrul lui, legumicultorii care vor continua să producă o serie de legume în perioada următoare vor mai primi echivalentul a 1.000 de euro.
Alte stiri din data: 22 septembrie 2024
EDUCAȚIA COPIILOR –DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII
Educația copiilor, rolul familiei în lumea modernă, concepțiile părinților sau provocările viitorului sunt câteva dintre subiectele care i-au captivat pe părinți la Conferința ParentX . Sute […]
ROLUL FAMILIEI ÎN VIAȚA ADOLESCENTULUI
O etapă esențială în viața unui adolescent este finalizarea studiilor liceale. Dorința de a explora ce opțiuni are pentru a-și alege drumul în viață se conjugă […]
INTERVIUL ZILEI – ŞANSA COPIILOR VULNERABILI
S-au împlinit două decenii de când o mână de oameni inimoşi reuşesc să prevină apariția problemelor ce pot afecta dezvoltarea armonioasă a copiilor în propria familie. […]
TRANSFĂGĂRĂȘANUL, LA 50 DE ANI
În urmă cu exact o jumătate de secol se dădea în folosință “drumul dintre nori” sau “cel mai frumos drum din lume”, așa cum a fost […]
“GALERIA DESCHISĂ”
Galeria Arta 2 din Craiova a fost gazda celei de-a doua expoziții semnate de talentata Maria Alexandra Popescu, etnic macedonean, intitulată sugestiv ”Galeria deschisă”. Acest eveniment […]
DEBUT CU STÂNGUL ÎN CAMPIONAT
Baschetbaliștii de la SCM Craiova au pierdut pe teren propriu în prima etapă din campionat în fața Rapidului, cu scorul de 67-72. Gazdele au arătat ca […]
Ultimele stiri:
APĂ LA ROBINETE PESTE DOUĂ SĂPTĂMÂNI
Locuitorii municipiului Curtea de Argeș vor avea, în două săptămâni, apă potabilă la robinet. Cel puțin așa susține edilul localității. Primarul municipiului Curtea de Argeș a […]
DROGURI GRATIS PENTRU TINERI, TRAFICANT REȚINUT
Un bărbat din județul Gorj este cercetat pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, dar și pentru conducerea unui vehicul fără permis. Anchetatorii […]
PROTEST PENTRU CĂ STAU ÎN FRIG
Zeci de localnici din municipiul Motru au ieșit astăzi în stradă, nemulțumiți că au rămas fără căldură în plină iarnă. Oamenii cer soluții urgente din partea […]
DOUĂ DECENII DE ECHILIBRU – CJRAE DOLJ, LA CEAS ANIVERSAR
20 de ani de activitate, mii de destine ghidate și o bătălie continuă pentru sănătatea mintală a noilor generații. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională […]
„MARI MAEȘTRI AI ARTEI ROMÂNEȘTI LA CRAIOVA”
O parte din colecția lui Darius Vâlcov a putut fi admirată la Craiova în cadrul unei expoziții. Un ansamblu important de opere cu valoare muzeală a […]
INTERVIUL ZILEI – FÂNTÂNI PE SIMEZE
Expoziție inedită în Craiova. Fântâni imortalizate de-a lungul a 10 ani de fotografi care au cutreierat satele din Oltenia şi-au găsit un spaţiu comun, la Casa […]
CONDUCTĂ DE GAZ AVARIATĂ
Panică la Craiova aseară din cauza unei avarii la o conductă subterană de gaz. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de la pompieri. Treizeci […]
BICICLIST CĂLCAT DE MAȘINĂ
Un bărbat de 75 de ani și-a pierdut viața după ce a fost călcat de un autoturism în județul Argeș. Vă atenționăm că urmează imagini și […]
AMENDAT PENTRU NEGLIJAREA ANIMALELOR
Un bărbat din Dolj are dosar penal după ce polițiștii au găsit în curtea acestuia cadavrele a doi câini. Sesizarea a fost depusă de vecini, care […]
ÎN AREST PENTRU CĂ A AGRESAT DOI TAXIMETRIŞTI
A ajuns în arest după ce a lovit doi taximetrişti. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani din Craiova care are acum dosar penal […]















