Două dintre cele 65 de medii de 10 la Evaluarea Națională au fost obținute de absolvenții de gimnaziu din Olt. Cele două tinere, una din Slatina, cealaltă din Caracal, susțin că, pentru a obține o astfel de performanță, au muncit constant încă de la început. Rezultatul lor îi face mândri pe părinți, dar și pe dascălii care le-au îndrumat pașii.
Ariana Aspra a absolvit Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal și s-a numărat printre cei mai valoroși elevi ai generației sale. A învățat constant și la Evaluarea Naţională a făcut două lucrări care i-au adus două note maxime.
Părinții și profesorii au doar cuvinte de laudă la adresa tinerei. Cu toții s-au așteptat la performanța Arianei și o consideră binemeritată, una care îi răsplătește munca de peste ani.
Erika Dincă de la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” din Slatina este cea de a doua elevă din Olt care, datorită mediei de 10 de la Evaluarea Națională poate intra, fără emoții, la orice liceu își dorește. Învățatul reprezintă pentru adolescenta slătineană un mod de viață, fapt dovedit de numeroasele performanțe școlare obținute până acum.
În Olt, numărul de elevi cu 10 la Evaluarea Națională ar putea crește, cinci elevii cu medie 9,90 și 9,97 au depus contestație. Rezultatele finale vor fi afișate pe 9 iulie.