Mii de abonați din 9 sate din Mehedinți sunt și la această oră fără energie electrică, în urma furtunii de cod roșu de vineri noapte. Vântul extrem de puternic a rupt copaci, i-a doborât pe firele electrice și a pus la pământ inclusiv stâlpii din beton. Echipele companiei de electricitate au intervenit cu foarte mare întârziere, acuză primarii comunelor afectate, nemulțumiți că nu au telefoane directe la care să sesizeze deranjamentele, ci au vorbit zeci de minute cu roboți telefonici, care primesc doar sesizări individuale. Contactaţi de jurnalişti, reprezentaţii companiei de electricitate nu au oferit până la această oră un punct de vedere.
Cele mai grave probleme sunt în comuna Bala, acolo unde pe lângă cei 1.500 de abonați, 300 de turiști cazați în complexul balnear nu au avut apă de sâmbătă dimineață din cauză că sistemul public nu funcționează fără curent electric. Situaţia s-a remediat în această dimineaţă.
Din cele 15 sate ale comunei Bala, 9 nu au curent electric. Pe lângă faptul că stau în beznă, sătenii nu au acces la telefonie, internet și televiziune și au început să piardă și proviziile pe care le au în lăzile frigorifice.
Cei de la compania de electricitate (Distribuție Oltenia – CEZ) au intervenit abia astăzi, după peste 30 de ore de la furtună. Dar nemulțumirea primarului este legată de faptul că au vorbit zeci de munte cu roboții telefonici, ca să sesizeze dezastrul, iar echipele de intervenție au venit nepregătite și fără utilaje.
Cei mai afectați sunt proprietarii de magazine, cărora li se strică produsele în frigidere. Băuturile calde nu le cumprără nimeni și nu funcționează nici casele de marcat.
Vineri noapte, Mehedinți-ul a fost lovit de o furtună de cod roșu, care a făcut pagube în mai multe zone, cele mai afectate fiind orașul Drobeta-Turnu-Severin și partea de nord-est a județului.