2700 l de apă dulce sunt necesari pentru a produce un tricou, estimează specialiștii. Adică, apa potabilă consumată de o persoană în 2 ani şi jumătate. Din 1996 și până în prezent, volumul hainelor cumpărate, în medie, de o persoană în UE a crescut cu 40%. Ce este moda sustenabilă şi ce putem face pentru a nu mai investi bani mulţi în haine, aflăm în ştirea următoare.
Unele doamne preferă să îşi reinventeze gardebora, folosindu-se şi de accesorii şi investesc puţini bani în haine noi, altele însă alocă lunar buget pentru piese vestimentare noi.
Designerii vestimentari spun că pentru a adopta un stil vestimentar sustenabil, prima resursă pe care o avem la îndemnă sunt chiar hainele din propria garderobă. Periodic, ocurăţenie generală ne ajută să ne dăm seama ce articole trebuie păstrate.
Pentru hainele care nu ni se potrivesc perfect, putem să apelăm la ajutorul croitoreselor, pentru a putea să ne bucurăm în continuare de aceste piese vestimentare. După ce am făcut trierea hainelor, un alt pas important îl reprezintă felul în care le aranjăm.
Specialiştii ne recomandă ca, abia după ce am parcurs toţi aceşti paşi, să mergem la cumpărături pentru a ne completa garderoba cu piesele de care mai avem nevoie, fie ele haine, fie accesorii.