Premieră teatrală încheiată trist seara trecută la Pitești. După o piesă avangardistă, care a rupt ropote de aplauze din partea unui public pretențios, vestea trecerii în neființă a lui Ion Caramitru a transformat bucuria petrecerii de după spectacol într-o tristețe amară. Colaboratori de-o viață ai actorului au rămas înmărmuriți când au auzit despre moartea lui Caramitru.
Piesa “Talking toilets” a avut premiera națională seara trecută la Pitești, acolo unde a fost invitată și crema criticii teatrale românești. Vestea morții lui Ion Caramitru a fost dată în sală, la final. Nume emblematice ale teatrologiei românești abia dacă au putut scoate apoi câteva vorbe drept omagiu pentru Ion Caramitru.