Două borcane cu murături care s-au spart producând un zgomot infernal, au pus pe jar forțele de intervenție din Mehedinți. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale, iar reprezentanții distribuitorului de gaze naturale au intervenit de urgență în zonă, după ce o persoană a sunat la 112 și a anunțat o explozie, posibil urmată de un incendiu, într-un apartament de la etajul 2 al unui bloc din Drobeta Turnu Severin.
Ajunși la locul intervenției, pompierii au descoperit un dulap de bucătărie spart, de pe care curgea zeama de la murături. Pompierii au stat de vorbă cu proprietara și au aflat că femeia de 75 de ani, fumase în terasă. La un moment dat a lăsat tigara aprinsa și a părăsit pentru câteva minute terasa, timp în care materialul textil de pe dulap a luat foc. Când focul a ajuns la borcane, acestea au bubuit și au făcut un zgomit atât de puternic încât femeia a crezut că a explodat o țeavă de gaz. Desigur, pentru intervenție au fost alertați au fost și lucrătorii de la gaz, pentru a opri alimentarea blocului. După ce au descoperit că nu era nimic grav, pompierii au și calmat-o pe proprietară, care făcuse un atac de panică.
























