A plouat torenţial în nordul județului Argeş, deasupra zonei Muscel. În urma precipitaților abundente căzute într-un timp scurt, in mai multe localități s-au produs inundații, șanțurile s-au umplut și apa a intrat in curți. Manifestări de vreme severă, au fost şi în în această după-amiază în sud-vestul țării. O ploaie însoțită de grindină și rafale de vânt a lovit orașul Drobeta-Turnu-Severin și alte trei localități din zona rurală.
Mai bine de 10 minute a plouat torențial la Dr Turnu Severin, ploaia fiind însoțită de gheață de mici dimensiuni. În cele trei localități aflate în zona rurală a județului, grindina a produs pagube în grădinile de legume ale oamenilor, dar a afectat și producția de fructe. Județul Mehedinți se află în continuare sub incidența unei avertizări cod galben de vremea rea, până mâine seară la ora 21.00, fiind prognozate averse cu caracter torențial, vijelii și grindină. Şi la Stâlpeni in Arges, acolo unde s-a scurs o cantitate mare de apă de pe deal și nu a fost preluată în întregime de tuburi și șanțurile de scurgere a inundat cel puțin 8 gospodării. La fața locului au ajuns pompierii de la Mioveni, in prima faza pentru extragerea apei dintr-un beci, două locuințe și o fântână. Reprezentatnii ISU sunt in alertă având in vedere prognoza meteo care anunţă instabilitatea atmosferica si ploi torentiale.