Artiști fotografi recunoscuți în țară și străinătate își expun în această perioadă lucrările la Râmnicu Vâlcea. Evenimentul are loc în cadrul salonului anual al Fotoclubului “Floare de Colț”. Expoziția colectivă poate fi vizitată timp de o lună.
42 de fotografi din Vâlcea și alte județe ale țării, dar și artiști stabiliți peste hotare, și-au expus cele mai bune lucrări în cadrul evenimentului anual organizat de Fotoclub “Floare de Colț” Râmnicu Vâlcea. Sunt imagini cu un conținut complex, peisaje si portrete surprinse în diferite locuri ale lumii.
Printre expozanti se numără și Trestian Găvănescu, care este si membru fondator al clubului de fotografie din Ramnicu Valcea.
Salonul de fotografie este organizat sub patronajul Euro Foto Art și Asociatiei Artiștilor Fotografi din Romania. Parteneri ai evenimentului sunt primăria Râmnicu Vâlcea și Uniunea Artistilor Plastici-Filiala Râmnicu Vâlcea.
Lucrările sunt expuse pe simezele Galeriei Cozia Pasaj 2 timp de o lună.