Vești bune despre Autostrada A1 Sibiu-Pitești. Se circulă în întregime pe lotul 5, între Pitești și Curtea de Argeș. De astăzi, constructorul italian a dat în folosință și ultimii aproape 15 km de pe acest lot, între Băiculești și Curtea de Argeș. Practic, de acum șoferii merg pe autostradă de la București la Curtea de Argeș, pe o distanță de aproximativ 150 de km. Lucrările continuă pe loturile 2, 3 și 4 ale autostrăzii, în timp ce pe primul lot se circulă deja de 2 ani.
O secțiune importantă din Autostrada A1 Sibiu-Pitești a fost finalizată.
Ministrul Transporturilor a mers în vizită pe tronsonul 5 al autostrăzii și a precizat că de astăzi se dau în circulație și ultimii 14,58 kilometri ai acestui lot. O altă veste bună anunțată de Sorin Grindeanu este că lucrările pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești se vor finaliza în jur de 15 iulie și se va circula de la Craiova până la Constanța doar pe autostradă, pentru că în 10 zile se finalizează și ultima bucată din Autostrada de Centură A0 Sud a Capitalei.
Tronsonul 5 are o lungime de 30,35 kilometri. În decembrie anul trecut s-a deschis circulația pe 15,77 kilometri, cuprinși între Bascov și Băiculești. Iar pe restul tronsonului se circulă de astăzi.
Cea mai așteptată autostradă din România, Sibiu-Pitești, ce va face legătura între Muntenia și Transilvania, are în total 122,11 kilometri. Dacă nu apar întârzieri și alte impedimente, se va putea circula în întregime pe această autostradă cel mai probabil în 2028.















