Pensionarii din întreaga țară primesc în aceste zile deciziile de recalculare a pensiilor. Unii dintre ei au parte de majorări substanțiale, chiar și de 1.000 – 2.000 de lei, dar sunt și vârstnici care nu au parte de nicio creștere. Poștașii merg la domiciliul fiecărui pensionar, iar dacă titularul deciziei nu este la domiciliu, documentul poate fi înmânat unui alt membru al familei.
Poștașii merg din poartă în poartă pentru a le da sătenilor noile decizii. La orele prânzului, în comuna Șimnicu de Sus, din județul Dolj, se distribuiau de zor deciziile. Oamenii au așteptat cu sufletul la gură să afle dacă vor avea o pensie mai mare după recalculare. O veste bună a primit-o acest bărbat, a cărui pensie a fost majorată.
Nu toate persoanele au beneficiat însă de măriri. Sunt și situații în care oamenii au primit decizii cu o valoare a pensiei mai mică decât cea pe care o au în prezent.
Oficialitățile au anunțat că oamenii nu vor primi mai puțini bani decât pensia curentă, deoarece beneficiază de cuantumul mai favorabil.
Sunt și pensionari nedumeriți care au mers la ghișeul Casei Județene de Pensii Dolj să ceară explicații.
Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august.