Fotbaliștii de la CSM Alexandria se pregătesc, în această perioadă, pentru returul de campionat. Conducerea clubului spune că echipa de fotbal are șanse, în acest moment, să promoveze în Liga a 2-a, în condițiile în care lotul a fost îmbunătățit cu jucători noi.
Unul dintre jucătorii care vor evolua în tricoul echipei de fotbal CSM Alexandria este Alexandru Dinu, fostul jucător al Echipei Naționale de juniori. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, are peste 20 de meciuri internaționale jucate cu echipa națională de juniori. În palmaresul lui Alexandru Dinu se mai adaugă și cele 20 de meciuri de Liga 2 jucate în tricoul celor de Pandurii Târgu Jiu. În noua formulă, antrenamentele oficiale ale celor de la CSM Alexandria sunt în plină desfășurare, iar conducerea clubului spune că echipa are șanse de promovare în Liga a 2-a.
Echipa de fotbal CSM Alexandria se află, în acest moment, pe locul cinci în clasamentul Ligii a 3-a.