Fiecare clipă contează atunci când poți salva o viață! Echipajele de paramedici încearcă să ajungă cât mai repede pentru primele manevre. Ne aflăm uneori, din întâmplare, chiar lângă victimele unui accident. Din empatie, vrem să le sărim în ajutor, însă e bine să știm ce trebuie să facem pentru a nu le agrava situația. Cât de important este acest ajutor și ce ține de noi să facem ca martori aflăm de la un specialist, în primul episod al noii campanii informative “ȘI TU POȚI SĂ AJUȚI!”.
Alte stiri din data: 1 februarie 2025
INTERVIUL ZILEI – RĂDOI EVALUEAZĂ LOTUL UNIVERSITĂȚII
Mirel Rădoi a revenit pe banca tehnică a Universității cu gânduri mari. Fostul selecționer al Naționalei vrea eventul în acest sezon, dar recunoaște că nu va […]
ALB-ALBAȘTRII, VIZITĂ SURPRIZĂ
Fotbaliștii de la Universitatea Craiova, și-au încărcat bateriile alături de copiii de la Școala Gimnazială “Traian”. Elevii au fost bucuroși să-i primească pe mai mulți jucători […]
“NOUL RĂZBOI MONDIAL AL VECHILOR ORGOLII”
Istoricul Adrian Cioroianu a lansat la Craiova volumul “Noul război mondial al vechilor orgolii”. La evenimentul, care a avut loc în foaierul Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu,, […]
OBEZITATEA INFANTILĂ, UN FENOMEN ÎN CREȘTERE
Obezitatea este o problemă din ce în ce mai mare la nivel mondial. România nu face excepție, iar specialiștii atrag atenția că acest fenomen apare la […]
MIGRANȚI PRINȘI PE DN 6, ÎN MEHEDINȚI
Este anchetă în Mehedinți, după ce polițiștii de frontieră au descoperit 11 migranți ascunși într-un autotren care circula pe Drumul Național 6.
Ultimele stiri:
ALERTĂ DUPĂ UN MIROS PUTERNIC DE GAZ
Alertă, în această dimineață, la Drobeta Turnu Severin. Pompierii și reprezentanții societății de distribuție gaze au fost mobilizați după ce într-un cartier de case din vestul […]
AȘTEPTĂRI MARI
Universitatea Craiova încearcă în această seară să întoarcă rezultatul de la Sofia, 0-1 în fața lui Levki, pentru a ajunge în turul trei preliminar din Liga […]
DOLJUL, PE HARTA AVIATICĂ EUROPEANĂ
Unul dintre furnizorii globali de componente pentru industria aviatică a inaugurat astăzi o nouă fabrică în judeţul Dolj. Compania germană îşi doreşte astfel să îşi consolideze […]
FRAȚI TRIMIȘI ÎN AREST
Răzbunare pentru ajutorul dat justiției, atac cu un cuțit și amenințări pe rețelele de socializare. Doi frați de 18 și 32 de ani, din Târgu Jiu, […]
INTERZIS LA PRIMĂRIE
Fostul și actualul edil al comunei gorjene Dănești au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în urma deciziei luate de […]
PAS IMPORTANT PENTRU INFRASTRUCTURA OLTENIEI
Pas decisiv pentru construcția Drumului de Mare Viteză Craiova – Târgu Jiu. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat câștigătorul pentru Lotul 6, o […]
SALVATĂ DIN APĂ DE UN POLIȚIST ȘI DE TRECĂTORI
Curajul unui polițist și al unor trecători a făcut noaptea trecută diferența între viață și moarte. O fată de 15 ani, care s-ar fi aruncat în […]
ȘEZĂTOAREA GUSTURILOR, LA GALICEA
Comuna vâlceană Galicea a fost gazdă primitoare pentru gurmanzi în cadrul unei “șezători a gusturilor”. Evenimentul, ajuns la cea de-a patra ediție, urmărește să aducă în […]
ZIUA IMNULUI NAȚIONAL, SĂRBĂTORITĂ LA CRAIOVA ŞI RM. VÂLCEA
La 178 de ani de când a fost cântat pentru prima dată, imnul României s-a auzit astăzi în multe orașe din țară. Oficialități, militari, fanfara militară […]
EMOŢII ÎN RELUARE, LA MEDICINĂ
Punct final examenelor din acest an la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Astăzi şi-au încercat şansa candidaţii la Facultatea de Farmacie, dar şi alte […]














