Două spitale din județul Vâlcea nu au reușit să cheltuie toți banii alocați pentru investigații paraclinice și internări de o zi. Printre acestea se numără și Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea. Din această cauză, aproximativ 40 la sută din fondurile alocate în trimestrul III se vor întoarce la stat.
Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vâlcea trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea și Spitalul din Drăgășani nu au reușit, pentru al doilea trimestru consecutiv, să consume fondurile alocate pentru analize de laborator și internările de o zi. La Spitalul din Râmnicu Vâlcea, gradul de utilizare al fondurilor pentru cele două capitole nu depășește 65 la sută. Asta înseamnă că diferența de bani care a rămas necheltuită se întoarce la stat.
Reprezentantii Spitalului Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea spun că sunt puține internări de o zi din cauza coronavirusului și a faptului că spitalul se confruntă cu o lipsă de personal în anumite secții. De asemenea, situația este pusă și pe seama lucrărilor la ambulatoriul spitalului, care au perturbat activitatea unității medicale. Din cauza lucrărilor, vâlcenii au mers să-și facă analize la clinici private.
Pe de altă parte, pacienții spitalului se plâng de aglomerație sau de faptul că nu sunt fonduri pentru toate analizele pe care ar trebui să le deconteze statul.
Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea nu a reușit să cheltuie toți banii de la Casa de Asigurări de Sănătate nici în trimestrul 2 din acest an .