Vești bune pentru fermieri. De la 1 decembrie, APIA va începe plata finală a subvenției pe suprafață. Și asta după ce, în decurs de o lună de zile, majoritatea fermierilor care au depus dosare de cerere și-au primit avansul. Subvenția este binevenită în condițiile în care activitatea fermierilor a avut mult de suferit în contextul situației epidemiologice actuale.
La 1 decembrie, APIA va demara plata ultimei tranșe a subvenției pe suprafață. În Dolj, aproape 90 la sută dintre cei peste 35.000 de fermieri care au depus cereri unice de plată și-au primit banii în conturi. O parte dintre aceștia mai au încă de așteptat până la finalizarea verificărilor prin teledetecție și clarificarea neregulilor.
Tot în această perioadă, APIA Dolj se pregătește să încheie verificările la micii fermierii care au solicitat sprijin după ce activitatea le-a fost afectată în mod deosebit de criza Covid-19.
Sprijinul este acordat de Uniunea Europeană, pentru fermierii care activează în sectorul creșterii animalelor, dar și cei care cultivă fructe sau legume în spații deschise.