Peste o mie de legumicultori doljeni vor primi din partea statului ajutor de minimis pentru diferite culturi în solarii cu suprafața de 1000 de metri pătrați. Pe 31 august s-au terminat înscrierile în ciclul doi al programului guvernamental de sprijin pentru legumicultori. În această etapă se vor acorda câte 1000 de euro pentru fiecare beneficiar.
Ion Dragu este legumicultor în satul Albești din comuna Șimnicu de Sus, județul Dolj, de peste 15 ani. Împreună cu familia cultivă diferite legume în solarii pe o suprafață de 6 mii de metri pătrați.
Ion Dragu, la fel ca alți legumicultori doljeni, s-a înscris în programul de sprijin și în primul ciclu pentru tomate și așteaptă și acum cei 3000 de euro pentru cultura respectivă de pe 1000 de metri pătrați, deși documentația a fost depusă în urmă cu 5 luni.
Legumicultorii cu solarii înscriși în programul de sprijin așteaptă cei 3000 de euro pentru tomate și cei 1000 de euro pentru celelalte culturi din ciclul doi cât mai curând posibil pentru a putea înființa noi culturi în această toamnă și pentru a asigura condițiile optime în spațiile protejate pentru iarnă.