Veteran de război, apoi, deținut politic în perioada comunismului, Alexandru Fota este unul dintre eroii discreți ai României și își trăiește zilele cu amintirea torturilor prin care a trecut și cu gustul amar că țara pentru care a răzbit ploilor de gloanțe, a fost privată de însuși miezul ei, prin uciderea miilor de intelectuali și oameni ai armatei române în temnițele securității comuniste.
A luptat în linia întâi în cel de-al doilea război mondial, își amintește senzația noroiului din urechi purtat luni întregi pe câmpul de luptă în lipsa apei, dar și cum este să te întorci din arestul Securității comuniste și să-ți găsești familia deportată în Bărăgan. O viață de luptă, cât o lecție de istorie, pe care Alexandru Fota și-o amintește în detaliu.
Alexandru Fota a învățat mai întâi de toate arta războiului, și-a educat mintea și sufletul să nu ceară îndurare, ci să meargă pe front cu entuziasm, cu bucurie că poate să lupte pentru pământul lui, pentru părinții lui, pentru urmași.
Dacă ar trage linie, acum, la ceas aniversar, Alexandru Fota nu regretă nimic, dar și-ar dori ca tinerii să înțeleagă că patriotismul nu este un concept desuet, ca pământul pe care te-ai născut merită sacrificii pentru a fi apărat, că merită să lupți pentru sisteme puternice de educație și de sănătate, că războiul este crunt și inamicul există.
