Vacanță pentru unii copii….activități interactive și ateliere creative pentru cei care continuă să meargă la grădiniță. Cele 3 luni de vacanță sunt o adevărată provocare pentru adulți, în condițiile în care trebuie să meargă la serviciu și nu au cu cine să-i lase pe cei mici acasă. În lipsa bunicilor sau a altor persoane care pot să le vină în ajutor, părinții apelează la cadrele didactice. Chiar dacă merg la grădiniță, copiii au parte de momente de bucurie și învață lucruri noi într-un mod distractiv.
Vacanţa de la bunici s-a transformat în vacanţă urbană, iar cei mici au parte de experiențe de neuitat. Unele grădinițe funcționează după program normal chiar dacă este vară, iar copiii participă la activități distractive și educaționale în același timp.
Nu suntem în Grecia, ci în curtea unei grădinițe private, care s-a transformat într-un adevărat tărâm elen. Copiii și-au intrat bine în rol. Am întâlnit-o pe Afrodita, zeița frumuseții și a iubirii în mitologia greacă, am stat de vorbă cu Zeus, regele zeilor de pe Muntele Olimp, dar am mers și la Direcția de Pașapoarte, pentru a afla condițiile de călătorie și am ajuns, în sfârșit în Grecia, unde am degustat cele mai bune preparate tradiționale pregătite cu migală de micuții bucătari.