Râmnicenii au rămas fără viceprimari la nici o lună de la desemnarea acestora în funcţii. Tribunalul Vâlcea a suspendat hotărârea de Consiliu Local prin care Andrei Gheorghiu de la USR şi liberalul Virgil Pîrvulescu au fost desemnaţi viceprimari. Decizia instanţei vine după ce alţi zece consilieri de la PSD şi PER au deschis o acţiune în contencios administrativ pe motiv că alegerea vicerimarilor s-a făcut cu încălcarea unor prevederi din Codul Administrativ. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Este război pe toate fronturile în primăria şi Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, pe de-o parte între viceprimarii Virgil Pârvulescu, Andrei Gheorghiu şi primarul Mircia Gutău, pe de altă parte între consilierii locali care-i susţin pe cei trei. Scandalul a pornit imediat după desemnarea viceprimarilor, în luna noiembrie. Consilierii municipali aleşi pe lista PER şi PSD au lipsit de la vot, dar au atacat în contencios hotărârea prin care Virgil Pârvulescu (PNL ) şi Andrei Gheorghiu (USR) au fost aleşi să ocupe cele două funcţii, motivând că desemnarea lor s-a făcut înainte de constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, fapt ce contravine prevederilor din Codul Administrativ. Tribunalul Vâlcea a decis în această săptămână să suspende hotărârea Consiliului Local până la judecarea pe fond a cauzei.