Astăzi au început înscrierile pentru concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 2020. Dosarele vor fi depuse prin poştă sau servicii de curierat. Anul acesta, examenul va fi organizat de către Ministerul Sănătății în data de 15 noiembrie și se va desfășura în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual.
Înscrierile pentru concurs se vor efectua în perioada 8 – 20 octombrie 2020, inclusiv data poştei, prin direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie. Dosarele vor fi depuse prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire. Candidaţii care nu doresc să depună documente în copie legalizată se pot prezenta pentru depunerea dosarului, la orice direcţie de sănătate publică, având asupra lor şi documentele în original, în vederea certificării. În această sesiune vor fi scoase la concurs un număr de 7061 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire. La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări. Și în acest an, toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, vor fi admiși.
Etichete: medicina, rezidentiat, studenti