Oltenii au fost învinși pe teren propriu de Chindia Târgoviște cu scorul de 1-0 și a pierdut primul loc în Liga I la fotbal. După meci, Bergodi a demisionat, chiar dacă a adunat în acest sezon opt victorii în zece partide.
Antrenorul Universitâții Craiova a demisionat după ce ce Universitatea a pierdut a doua partidă consecutivă pe teren propriu în fața Chindiei Târgoviște. Aparent cifrele sunt de partea italianului, dar lucrurile nu stau chiar așa. Sub comanda sa, Universitatea a pierdut două meciuri cruciale. Cu CFR Cluj în sezonul trecut, înfrângere care a dus la pierderea titlului de campioană, și în fața necunoscutei Lokomotiv Tbilisi, insucces ce a dus la eliminarea din Europa League. Este adevărat că a început noul sezon cu șapte victorii, dar echipa nu a practicat un fotbal de calitate. Șansa, inspirația lui Koljic sau greșelile de arbitraj au fost aliații lui Bergodi. Odată cu accidentarea atacantului bosniac și plecarea lui Mihăilă la Parma, Craiova a găsit cu greu drumul spre gol. Astfel au apărut cele două înfrângeri de pe teren propriu în fața mult mai slabelor cotate, Academica Clinceni și Chindia Târgoviște.
După aceste condiții, FCSB a ajuns după zece etape pe primul loc. În aceste condiții, demisia lui Bergodi este una logică, mai ales că tehnicianul a invocat și probleme de familie. Acum se caută înlocuitor. Oricare ar fi, va avea o sarcină grea, în condițiile în care gruparea din Bănie are ca obiectiv titlul. Va trebui să îi trezească din apatie pe Nistor și Cicâldău, să îi aducă aminte lui Ivan că este atacant și să reorganizeze o apărare care gafează nepermis de mult. Universitatea nu a mai câștigat campionatul de 30 de ani și suporterii și-au pierdut răbdarea.