Pămantul a luat-a la vale în Ramnicu Vâlcea. Trotuarul şi gardul unei locuințe de pe strada “Petrişor” au fost afectate de o alunecare de teren despre care pompierii spun că ar fi produsă din cauza precipitaţiilor din ultimele zile. Două maşini parcate în zonă au fost mutate înainte să cadă în canalul format după surparea terenului.
Alunecarea de teren a afectat trotuarul şi gardul unei locuinţe pe o lungime de 15 metri. În imediata apropiere este şi o casă, dar pompierii sosiți la faţa locului spun că nu există un pericol iminent şi că nu se pune problema evacuării de persoane.
În zonă vor ajunge și reprezentanți ai furnizorului de energie termică din Râmnicu Vâlcea, pentru a stabili dacă alunecarea de teren afectează şi conductele CET.