Nu mai sunt la prima tinerețe și nici nu stau bine cu sănătatea, dar nu i-a lăsat inima să-și dea în grija statului nepoții. Este vorba despre doi soți din satul mehedințean Almăjel, care își cresc cei șase nepoți abandonați de părinți. De cele mai multe ori le este greu să găsească ce să le pună pe masă. În ultima vreme, oameni de bine au venit în ajutorul lor, dar este nevoie încă de multe lucruri pentru ca viața micuților și a bunicilor lor să fie una normală.
În cămăruța mică, așezați toți pe un pat, ne privesc cu uimire, speranță și candoare, șase suflete care știu ce înseamnă lipsurile. Ileana pare cea mai îndrăzneață dintre frați așa că o întrebăm ce și-ar dori să îi aducă moșul anul acesta. Dar ne răspunde timid, de parcă ar ști că dorințele ei au rămas de prea multe ori neîmplinite.
Cei șase frați au fost abandonați de părinți, însă bunicii nu s-au gândit niciodată să-i lase în grija statului. Nu le este deloc ușor să-i crească, iar lipsurile sunt multe. Bunica se ocupă de îngrijirea micuților, în timp ce soțul mai caută de lucru. Astfel își completează veniturile din alocație și ajutorul social.
Până nu demult, locuiau în două cămăruțe dărăpănate, în care ploua prin tavan. Prin grija unei fundații, acum au o casă, dar mai au nevoie de mobilier și multe multe alte bunuri ca să locuiască în condiții normale.
Primarul comunei spune că bunicii i-au trimis întotdeauna pe copii la școală, deși sunt foarte săraci. Cei care vor să îi ajute pe cei șase copii se pot adresa Primăriei Vlădaia, judetul Mehedinți.