Nu mai există vreun loc liber în centrele de vaccinare anti-COVID din judeţul Vâlcea. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea anunţă că lista de programări este închisă pentru ianuarie şi februarie. Toate persoanele care se vor programa pentru imunizare de acum înainte se vor putea vaccina abia în luna martie.
Nu mai puţin de cinci mii de vâlceni, cadre medico-sanitare, rezidenţi din centrele DGASPC, vâlceni cu vârsta peste 65 de ani, bolnavi cronici şi persoane care lucrează în domenii cheie esenţiale ale economiei, s-au vaccinat până în prezent în Vâlcea, iar cererea pentru serul anti-COVID este din ce în ce mai mare la nivelul judeţului. După un debut timid al celei de-a doua etape de vaccinare, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică anunţă acum că listele cu programări pentru ianuarie şi februarie sunt complete.
În medie, zilnic, în judeţul Vâlcea se vaccinează între 200 şi 430 de persoane, iar programările se pot face în continuare şi prin intermediul medicilor de familie, nu doar online, pe platforma pusă la dispoziţie de STS.
În funcţie de cererea pentru vaccinare, la nivelul judeţului Vâlcea urmează să devină funcţionale alte câteva centre. Autorităţile susţin că fac demersuri pentru a deschide alte 11 centre de vaccinare.