Mica Unire a fost sărbătorită astăzi şi la Râmnicu Vâlcea printr-o serie de manifestări cultural-religioase. Pe lângă ceremonia organizată astăzi pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului, la care au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale, vâlcenii s-au putut bucura şi de un moment artistic oferit de actorii Teatrului „Anton Pann” în două zone diferite din oraş.
Actorii Teatrului „Anton Pann” au oferit o mică lecţie de istorie pe străzile din Râmnicu Vâlcea, prezentând o scenetă dedicată Unirii Principatelor Române. Artiştii au prezentat pas cu pas principalele momente premergătoare unirii înfătuite sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Şi-au făcut apariţia pe cai, alături de jandarmi îmbrăcaţi în ţinute de ceremonie. În mijlocul publicului curios care s-a aflat în centrul civic al oraşului a descălecat astăzi şi Mihai Viteazul, personaj interpretat chiar de către directorul Teatrului Anton Pann.
O reconstituire a evenimentelor din 24 ianuarie 1859 a fost făcută şi în faţa Prefecturii Vâlcea, de către actorii Teatrului Ariel. Din cauza epidemiei de coronavirus, autorităţile au decis să nu se mai prindă anul acesta în horă, iar ceremoniile oficiale să se desfăşoare într-un cadru restrâns.
Etichete: ceremonie ramnicu valcea, mica unire