Doi dintre tinerii implicați în altercația ce a avut loc în mall-ul din Craiova au fost reținuți de polițiștii doljeni. Cei doi vor fi prezentați unității de parchet cu propunerile corespunzătoare. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Altercația a avut loc în mall, în urmă cu două zile, între patru tineri. Unul dintre ei, un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar prietenul acestuia, în vârstă de 20 de ani, a fost condus la sediul secției de poliție împreună cu alte persoane care asistaseră la eveniment, pentru audieri. În urma activităților desfășurate oamenii legii i-au identificat și pe ceilalți doi tineri implicați în altercație. Polițiștii au demarat imediat cercetările pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că cei patru nu se cunoșteau, iar conflictul a izbucnit în urma unor discuții în contradictoriu.
Având în vedere probatoriul administrat în acest caz, cei doi tineri de 22 și 20 de ani, din Craiova, identificați ulterior de polițiști, au fost reținuți pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj.
Etichete: Bataie, Craiova, dolj, Electroputere mall