Patru bărbaţi din Oradea au ajuns în atenţia poliţiei după ce au furat produse în valoare de 19 mii de lei, din două mall-uri din Râmnicu Vâlcea. Printre produsele sustrase de orădeni din centrele comerciale se numără console pentru jocuri şi epilatoare. Atunci când au fost prinşi, însă, asupra bărbaţilor au fost găsite şi zeci de sticle de băuturi alcoolice.
Potrivit anchetatorilor, cei patru bărbaţi din Oradea au acţionat pe parcursul mai multor luni. Primele furturi le-au comis dintr-un magazin de electrocasnice din cel mai mare mall din Râmnicu Vâlcea. De aici au reuşit să sustragă produse în valoare de 15 mii de lei care aveau aplicat pe ambalaj şi sistem antifurt. În luna ianuarie, aceiaşi bărbaţi au mers la furat într-un alt mall din Râmnicu Vâlcea, de unde au plecat doar cu două epilatoare a căror valoare ajunge la aproximativ patru mii de lei. Poliţiştii au reuşit să-i prindă zilele trecute pe cei patru hoţi, pe raza judeţului Cluj. În bagaje avea, între altele, şi zeci de sticle cu alcool.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor patru bărbaţi.
Alte stiri din data: 8 februarie 2021
MAI MULTE ȘCOLI DIN TELEORMAN, ÎN SCENARIUL VERDE
Și în Teleorman, majoritatea școlilor și-au redeschis, astăzi, porțile. Cele mai multe unități școlare funcționează în scenariul verde. În această situație sunt 230 din cele 350 […]
LA SPITAL, DUPĂ CE I-A LUAT FOC APARTAMENTUL
Panică, în această după-amiază, într-un bloc din Drobeta-Turnu-Severin, din cauza unui incendiu izbucnit la ultimul etaj. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, după ce în […]
MĂSURI DE PROTECȚIE ÎN ȘCOLI
Școala față în față a început astăzi și pentru majoritatea elevilor din Olt. Nu toate scolile s-au deschis însă în scenariul verde. In județ mai sunt […]
NEGOCIERI CU TREI JUCĂTORI
Universitatea Craiova a adus antrenor care are un titlu în palmares, dar transferurile se lasă așteptate. Președintele clubului, Sorin Cârțu, a declarat că gruparea din Bănie […]
PĂRINȚII AU PROTEST ÎN FAȚA ȘCOLII
Aproximativ 100 de părinți au declanșat astăzi un protest spontan, chiar în fața școlii dintr-o comună din Mehedinți. Oamenii sunt nemulțumiți de numirea noii directoare și […]
FOCAR CU NOUA TULPINĂ ÎN VÂLCEA
Focar de coronavirus cu tulpina din Marea Britanie a fost confirmat într-un centru de îngrijire şi asistenţă pentru adulţi din localitatea vâlceană Bistriţa. O angajată şi […]
S-AU REÎNTORS ÎN BĂNCI
Peste 50 000 de elevi din Dolj s-au întors astăzi în bănci. Al doilea semestru al anului școlar 2020-2021 a început entuziasmant pentru cei mai mulți […]
Ultimele stiri:
S-AU COPT LUBENIȚELE DE DĂBULENI
A venit vara, iar odată cu temperaturile ridicate și-au făcut apariția și vedetele sezonului: lubenițele. Pe câmpurile din Dăbuleni, județul Dolj, celebrii pepeni s-au copt deja. […]
INTERVIUL ZILEI – EDUCAȚIE NON-FORMALĂ LA BIBLIOTECA „AMAN”
Biblioteca Alexandru și Aristia Aman își deschide porțile și în această vară pentru toți copiii care vor să participe la cursuri de educație non formală. Elevii […]
RECOLTĂ BUNĂ DE CIREȘE, DIFICULTĂȚI LA VÂNZARE
Producția de cireșe este foarte bună anul acesta în livada intensivă din comuna doljeană Ghidici. Provocarea cea mai mare pentru proprietarul livezii este acum valorificarea fructelor. […]
SOARELE – PRIETEN ȘI INAMIC
Soarele are multe beneficii pentru organism: contribuie la fixarea vitaminei D în corp și este important pentru starea generală de bine. Însă, expunerea la soare în […]
EMINESCU, OMAGIAT LA DROBETA TURNU SEVERIN
Poetul nostru național a fost omagiat astăzi, la Drobeta Turnu Severin. Palatul Culturii din urbea de la Dunăre a găzduit cea de 14-a ediție a Festivalului […]
ÎN ELITA MONDIALĂ A INTELIGENȚEI ARTIFICIALE
Un absolvent de liceu din Vâlcea va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială. El dovedește încă o dată nivelul înalt de pregătire al elevilor […]
BUGET DE VACANȚĂ BINE CHIBZUIT
Românii devin mult mai calculați când vine vorba de concedii. Incertitudinea economică, scumpirile din ultima perioadă și criza combustibilului îi determină pe turiști să își analizeze […]
CENTRUL PITEȘTIULUI BLOCAT DE O GEANTĂ SUSPECTĂ
A fost panică astăzi în centrul municipiului Pitești. O geantă lăsată pe trotuar a pus pe jar autoritățile, care au mobilizat la intervenție forțe impresionante. Totul […]
DESCINDERI LA SUSPECȚI DE FRAUDE CU DEȘEURI RECICLABILE
Percheziții în județele Hunedoara și Mehedinți. Anchetatorii au descins într-un dosar care vizează infracțiuni economice privind fraude deșeuri reciclabile. Gruparea în spatele căreia s-ar afla un […]
INTERVIUL ZILEI – MAGNET PENTRU FONDURI EUROPENE
Performanța academică nu se mai măsoară astăzi doar în titluri de cărți, ci și în capacitatea de a atrage resurse. Universitatea din Craiova a devenit un […]
















