Tragedie într-o comună din Dolj. Doi tineri au fost găsiţi morţi, în această dimineață, în propria locuinţă. Potrivit oamenilor legii, cei doi ar fi decedat intoxicaţi cu gazele de la butelia unui dispozitiv de încălzit apă. Poliţiştii au dispus imediat efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.
Cei doi tineri, de 25 și 26 de ani, erau logodiţi şi locuiau împreună într-un imobil din comuna doljeană Coţofenii din Faţă. Ei au fost găsiți decedați în baia locuinței, în această dimineaţă, de mama fetei. Cazul a ajuns imediat în atenţia oamenilor legii. Polițistii s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că în încăperea unde aceștia au fost găsiți era prezent un miros puternic de gaze.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului celor doi tineri.
Etichete: accident, butelie, gaze, intoxicati