Accident tragic de muncă, în Râmnicu Vâlcea. Un tânăr de doar 27 de ani şi-a pierdut viaţa după ce un mal de pământ s-a surpat peste el. Bărbatul săpa un şanţ pentru racordarea la reţeaua publică de canalizare a mai multor locuinţe ridicate recent la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea.
Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vâlcea au intervenit pentru scoaterea muncitorului prins sub malul de pământ cu un container multirisc, două autospeciale de descarcerare şi stingere, precum şi cu un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că pompierii au fost nevoiţi să execute şi lucrări de sprijinire a malurilor de pământ. Din păcate, în ciuda eforturilor susţinute, muncitorul nu a mai putut fi salvat. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost scos la suprafaţă după mai bine de două ore de la anunţarea accidentului.
Conducerea ISU Vâlcea a sesizat poliţia pentru extinderea verificărilor şi stabilirea împrejurărilor în care a survenit moartea muncitorului. De asemenea, verificări cu privire la respectarea normelor de siguranţă şi securitate în muncă vor fi efectuate şi de inspectorii din cadrul ITM Vâlcea.
Din primele date, accidentul de muncă s-ar fi produs din cauza neasigurării malului de pământ. Conducerea firmei de construcţii care execută lucrări pe strada Bujorencii din Râmnicu Vâlcea nu a putut fi contactată până la această oră pentru un punct de vedere.