Sute de foști parlamentari, acum pensionari, au dat în judecată Parlamentul României după ce legea care le anulează pensile de demnitari a intrat în vigoare. Printre aceștia se numără și șapte foști demnitari din Olt. Ei pierd lunar, din cauza acestui act normativ, între 4.000 și peste 12.000 lei. Ei susțin că acest act normativ este o jignire pentru cei pe care cetățenii i-au votat pentru a-i reprezenta, dar și un atac la Parlament, cea mai importantă instituție a unui stat democratic.
Foștii parlamentari care cum sunt pensionari au ales să se războiască în instanță cu instituțiile pe care le-au reprezentat unul sau mai multe mandate. Lupta în justiție cu Parlamentul se duce prin tribunalele județene. Au fost depuse 20 de cauze la 20 de astfel de instanțe. Decizia a fost determinată de intrarea în vigoare a legii care anulează pensile speciale oferite senatorilor și deputaților la împlinirea vârstei de pensionare.
Sute de pensionari care au deținut statutul de demnitar consideră actul normativ ca fiind unul neconstituțional. Printre aceștia se numără și șapte foști demnitari olteni. Ei se consideră discriminați în comparație cu celelalte categorii de beneficiari de pensii speciale și susțin că prin această lege se aduce o jignire celor care în ultimii 30 de ani i-au reprezentat pe români. Aceștia consideră legea drept un atac la Parlament, cea mai importantă instituție a unui stat democratic.
O parte dintre foștii parlamentari susțin că regretă decizia de a face politică și a candida pentru un post de deputat sau senator, după ce pensia specială le-a fost anulată. Ei consideră că veniturile oferite pentru demnitatea deținută în trecut vine să le suplinească veniturile pe care în timpul mandatelor nu le-au putut obține din cauza restricțiilor pe care le-au avut.
Sumele pe care foștii parlamentari de Olt le-au pierdut în urma intrării în vigoare a legii prin care se anulează acordarea pensiilor speciale variază între 4.300 lei și peste 12.000 lei. Lupta foștilor demnitari cu Parlamentul se duce prin intermediul tribunalelor din 20 de județe.
Alte stiri din data: 26 aprilie 2021
LOVITURĂ ÎN PLIN
O mașină a fost lovită în plin astăzi la Pitești după ce șoferul acesteia nu a acordat prioritate de trecere. Trei oameni au ajuns la spital […]
CHEMAȚI LA VACCIN
Vaccinarea este singura soluție pentru a reveni la viața de dinainte de pandemie. O spun la unison specialiștii și vor să înțeleagă asta și oamenii de […]
SPORT ÎN LOC DE RĂZBOI
Pornind de la destinele celor 177 de militari răniţi în operațiuni militare, zeci de bicicliști și-au propus să strângă 177.000 de euro pentru tratamente și dispozitive […]
DE 50 DE ANI ÎMPREUNĂ!
Au spus DA în urmă cu o jumătate de veac şi de-atunci sunt tot împreună ! Este vorba despre zeci de cupluri din Râmnicu Vâlcea care au […]
DIGITALIZAREA LA CASELE DE PENSII
Digitalizarea rămâne un pas important pentru majorarea pensiilor, susţine ministrul Raluca Turcan. Potrivit ministrului Muncii, însă, în România există în acest moment nu mai puţin de […]
FORD OPREȘTE TEMPORAR PRODUCȚIA
Uzina de automobile Ford din Craiova își oprește temporar producția, începând de astăzi, din cauza crizei de semiconductori de la nivel mondial. O parte dintre muncitori vor […]
Ultimele stiri:
CERCETAT PENTRU TRAFIC DE MINORI
Un tânăr de 22 de ani din județul Dolj este cercetat pentru trafic de minori. Vă amintim că în cazul unui abuz sau exploatarea a copiilor […]
DOSAR PENAL PENTRU PROFANARE DE MORMINTE
Descoperire macabră în Cimitirul Strehareți din Slatina. Vă atenâionăm că urmează informaâii care vă pot afecta emoțional! Mai mulți saci în care se aflau oseminte au […]
ÎNSCRIERI PENTRU VIITORII JANDARMI
Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt anunță deschiderea sesiunii de admitere în școlile militare de subofițeri jandarmi pentru perioada septembrie-decembrie 2026. Înscrierea se face exclusiv online. Jandarmeria […]
INTERVIUL ZILEI – ÎNCEPE PERIOADA INFECȚIILOR RESPIRATORII
Revenirea copiilor la școală crește riscul virozelor respiratorii. Gripa, viroze sau bronșite sunt frecvente în rândul celor mici, mai ales atunci când sunt oscilații de temperatură. […]
MAȘINI ARSE ÎN TRAFIC
Două mașini au ars ca niște torțe după ce li s-a scurs combustibil pe elementele incandescente ale motoarelor. Ambele incidente au fost în județul Argeș și, […]
TRAFICANȚI REȚINUȚI LA CRAIOVA
O grupare suspectată că ar fi traficat cocaină în Craiova a fost destructurată de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT. Trei persoane, două […]
TROTINETELE ELECTRICE, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR
Trotinetele electrice au devenit un mijloc de transport tot mai folosit, inclusiv de tineri. Odată cu numărul tot mai mare de utilizatori, polițiștii atrag atenția și […]
URS ÎNTR-UN CARTIER DIN TÂRGU JIU
Un urs a fost filmat pe străzile localității Polata, parte din municipiul Tg-Jiu. Un localnic se afla cu mașina pe stradă când a văzut animalul și […]
CAPSULA TIMPULUI
Moment simbolic și istoric, astăzi, la Pitești. Oficialitățile au îngropat o capsulă a timpului în fundația noului stadion “Nicolae Dobrin”. Recipientul conține obiecte reprezentative legate de […]
DUNĂREA, LA UN NIVEL EXTREM DE SCĂZUT LA CORABIA
Dunărea continuă să scadă, iar efectele se văd deja în sudul țării. La Corabia, în județul Olt, cota fluviului a coborât cu 153 de centimetri sub […]















