Vaccinarea este singura soluție pentru a reveni la viața de dinainte de pandemie. O spun la unison specialiștii și vor să înțeleagă asta și oamenii de rând care încă nu s-au imunizat. De aceea, cu toții caută soluții pentru a se ajunge mai ușor la populația care vrea să se vaccineze, însă nu a reușit să facă asta până acum.
Sunt peste 100.000 de locuri libere pe platforma de programare în județul Dolj. Aproape dublu față de câți s-au vaccinat până acum cu ambele doze. Dacă în mediul urban, adresabilitatea este mai mare, nu același lucru se poate spune despre locuitorii de la sate. De aceea, autoritățile susțin că oamenii trebuie bine informați și conștientizați despre efectele benefice ale vaccinului.
Prefectul de Dolj a avut o întâlnire cu primarii din județ pentru a găsi soluții de convingere a oamenilor să se vaccineze.
Autoritățile vor să organizeze și un maraton al vaccinărilor, însă pentru asta este nevoie de implicarea organizațiilor neguvernamentale și de voluntari. Până atunci însă caravana mobilă pleacă în județ, marți este la Botoșești-Paia unde vor fi vaccinate 40 de persoane și apoi la Măceșu de Sus și de Jos.
Alte stiri din data: 26 aprilie 2021
LOVITURĂ ÎN PLIN
O mașină a fost lovită în plin astăzi la Pitești după ce șoferul acesteia nu a acordat prioritate de trecere. Trei oameni au ajuns la spital […]
SPORT ÎN LOC DE RĂZBOI
Pornind de la destinele celor 177 de militari răniţi în operațiuni militare, zeci de bicicliști și-au propus să strângă 177.000 de euro pentru tratamente și dispozitive […]
ÎN CĂUTAREA PENSIILOR PIERDUTE
Sute de foști parlamentari, acum pensionari, au dat în judecată Parlamentul României după ce legea care le anulează pensile de demnitari a intrat în vigoare. Printre […]
DE 50 DE ANI ÎMPREUNĂ!
Au spus DA în urmă cu o jumătate de veac şi de-atunci sunt tot împreună ! Este vorba despre zeci de cupluri din Râmnicu Vâlcea care au […]
DIGITALIZAREA LA CASELE DE PENSII
Digitalizarea rămâne un pas important pentru majorarea pensiilor, susţine ministrul Raluca Turcan. Potrivit ministrului Muncii, însă, în România există în acest moment nu mai puţin de […]
FORD OPREȘTE TEMPORAR PRODUCȚIA
Uzina de automobile Ford din Craiova își oprește temporar producția, începând de astăzi, din cauza crizei de semiconductori de la nivel mondial. O parte dintre muncitori vor […]
Ultimele stiri:
ACCIDENT RUTIER CU URMĂRI TRAGICE ÎN ARGEȘ
Grav accident rutier astăzi în județul Argeș, în municipiul Câmpulung. Vă atenționăm că urmează imagini și informații cu puternic impact emoțional! Echipa de juniori a clubului […]
BIG BROTHER LA GUNOAIE
Lenea și nesimțirea se taxează cu amendă. Asta se întâmplă la Pitești pentru sacii de gunoi puși la câțiva metri de pubele. Poliția locală îi vânează […]
CANABIS, PRINTRE PORUMB ȘI VIȚĂ DE VIE
Un bărbat de 59 de ani din orașul Balș, județul Olt, a cultivat canabis în grădină, printre rândurile de porumb și viță de vie. Procurorii DIICOT […]
INTERVIUL ZILEI – CANICULA, UN PERICOL MAJOR PENTRU COMUNITATE
Temperaturile cresc de la o zi la alta, și aduc nu doar disconfort termic, ci și un pericol major pentru comunitate: incendiile de vegetație uscată. În […]
ÎNVĂŢĂTORII, BAZA SISTEMULUI EDUCAŢIONAL
Cadre didactice şi specialişti în educaţie din ţară și din comunitățile românești de peste hotare s-au reunit la Craiova pentru a discuta despre provocările profesorilor în […]
PASAJ PIETONAL, DEDICAT SCRIITORULUI DINU SĂRARU
Pasajul pietonal Cozia, din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea a fost redenumit „Dinu Săraru”, în semn de omagiu adus scriitorului de origine vâlceană. Ieri seară autoritățile locale […]
PEPENII AU AJUNS HRANĂ PENTRU CIORI
Zeci de tone de pepeni putrezesc pe câmpurile din Călărași, Dolj, după ce prețul s-a prăbușit la doar 30 de bani kilogramul, direct de la producător. […]
PREȚURI TOT MAI MARI LA CARBURANȚI
Într-o continuă urcare, prețurile carburanților pun o presiune tot mai mare pe buzunarul românilor. În timp ce benzina se apropie de pragul de 10 lei per […]
ROMÂNIA S-A CALIFICAT
Meciuri istorice pentru handbalul feminin românesc. Echipa națională de handbal junioare a României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial după ce a învins Uruguayul […]
ȘANSELE UNIVERSITĂȚII
Universitatea Craiova a fost eliminată din Liga Campionilor de Levski Sofia, cu scorul general de 2-3, 0-1 în tur și 2-2 la Craiova, dar oltenii nu […]















