Medicii de Familie fac apel la toţi întreprinzătorii privaţi din judeţul Arges sau de la nivel naţional pentru a ne sprijini în încercarea noastră de a face rost de materiale de protecţie pentru cadrele medicale din acest sector, medicina primară care este expusă într–un mod direct la contaminarea cu virusul SARS–COV–2 care produce boala denumită COVID–19.
Alături de ceilalţi colegi din toate serviciile de urgenţă, medicii de familie fac parte din linia întâi în lupta contra COVID–19, şi din păcate la ora actuală suntem nevoiţi să ne procurăm toate materialele de protecţie a personalului din cabinetele de medicină de familie la suprapreţ şi în mod individual, ceea ce nu este normal într–o situaţie de urgenţă.
Este nevoie acum, mai mult decât oricând, de un înalt spirit civic, de solidaritate socială din partea tuturor cetăţenilor României, pentru a trece cu bine prin aceste momente de grea încercare pentru lumea modernă în care trăim. Este obligatorie respectarea tuturor recomandărilor venite de la oficialități.
Suntem practic într–o luptă nedeclarată cu un inamic microscopic pe care nu-l putem vedea şi recunoaşte rapid. De aceea, salutăm cu toţii măsurile luate de distanţiere socială, dar pe care le considerăm insuficiente şi reiteram faptul că în continuare avem nevoie de o protecţie crescută a personalului medical care luptă în prima linie cu acest inamic nevazut.
Orice persoană care intră în cabinetul medicului de familie poate fi un potenţial purtător al acestui virus şi poate expune la contaminare întregul personal, cât şi pacienţii care urmează să fie consultaţi, dacă statul sau mediul privat nu vor întreprinde măsuri speciale de dotare a personalului din medicina primară, riscând să–şi amputeze segmentul de bază de la nivel național.
Sunt necesare în prezent măsuri rapide de dotare cu materialele de protecţie de tipul măştilor chirurgicale sau speciale, mănuşi de cauciuc, viziere, ochelari de protecţie, combinezoane, halate de protectie si dezinfectanți care sa ajungă în timp util pentru a nu risca să expunem personalul medical.
Considerăm necesar un plan de măsuri urgent şi coerent, care să cuprindă şi medicina primară la nivel naţional, cu protocoale de lucru clare centralizate, cu distribuţia către cabinetele medicale prin Direcţiile de Sănătate Publică a materialelor de protecţie şi dezinfectanți.
Facem acest apel disperat, pe care sa–l considerați ca pe o datorie morală a noastră, de a informa cetăţenii şi încă o dată autorităţile publice pentru a lua măsurile care se impun pentru protecţia cadrelor medicale din sectorul de medicină primară.
Facem apel şi la întreprinzătorii privati din regiune, de a ne sprijini în ceea ce priveşte dotarea cu aceste materiale de protecţie, şi le vom pune la dispoziţie liste cu necesarul acestor materiale ale cabinetelor de medicină de familie din Arges, celor care conştientizează că fără măsuri rapid instituite de protecţie a personalului medical, riscăm să rămânem fără medicina primară la nivel naţional.
Vă transmitem gândurile noastre de sănătate deplină și dorinţa de a trece cu bine peste aceste probleme!
Comitetul director al Asociației Medicilor de Familie Argeș