Sute de pacienţi s-au înghesuit astăzi la Ambulatoriul spitalului slătinean pentru consult sau programare. Pentru că încă sunt măsuri restrictive privind răspândirea noului coronavirus, accesul în incintă se face greu. Oamenii au așteptat ore bune în fața policlinicii, chiar dacă numărul personalului a fost suplimentat de către conducerea unității medicale.
În fiecare zi de 25 a luni, oamenii iau cu asalt policlinicile pentru a prinde un loc gratuit la analize sau consultații, serviciile decontate de CAS Olt fiind în număr limitat. Aglomerație se crează în această zi și la Ambulatoriul spitalului Slătinean, chiar dacă banii alocați sunt mult mai mulți decât la clinicile private. Pentru că accesul în incintă este limitat ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus, omaneii sunt nevoiți să aștepte ore bune până își rezolvă problemele.
Conducerea unității medicale slătinene spune ca în fiecare lună fac eforturi pentru a reduce timpul de așteptare al pacienților la Ambulatoriu, prin suplimentarea numărului de personal de la programări.
Sumele alocate de CAS Olt clinicilor private sau de stat pentru analize medicale se epuizează în prima decadă a lunii. Acesta este și motivul pentru care oamenii se grabesc să prindă o programare în primele.
—
Știrile și emisiunile postului TVR Craiova se găsesc integral și pe Youtube TVR Craiova. Abonează-te aici https://youtube.com/c/TVRCraiovaonline