Cei nouă pompieri din Dolj care au luat parte la cea de-a doua misiune de limitare şi lichidare a incendiilor de pădure din Grecia au fost recompensaţi pentru efortul lor. Militarii au fost avansaţi în grad şi au primit plachete şi diplome onorifice din partea autorităţilor.
Pentru pompierii doljeni a fost prima misiune internaţională la care au participat. A fost o experienţă din care spun că au avut mult de învăţat, lucruri pe care le vor aplica la intervenţiilor viitoare, mai ales că meseria lor presupune noi porovocări la fiecare caz la care sunt solicitaţi.
Militarii au fost avansaţi în grad, iar astăzi au primit diploma şi plachete din partea autorităţilor judeţene.
Pentru ca pompierii să fie pregătiţi în cazul unor incendii puternice de vegetaţie, Consiliul Judeţean Dolj va achiziţiona cu fonduri europene echipamente performante, atv-uri şi cistern de apă.
Alte stiri din data: 16 septembrie 2021
ZECI DE DESCINDERI ÎN OLT
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat astăzi zeci de percheziții domiciliare, la sediile unor persoane juridice […]
ELEVI PREMIAŢI PRIN INTERMEDIUL PĂRINȚILOR
Majoritatea elevilor care anul acesta au obținut media 10 la examenele naționale au absentat de la ceremonia organizată de Inspectoratul Școlar Județean Olt pentru a le înmâna […]
CADRE MEDICALE DIN OLT, IMUNIZATE
Niciun cadru medical din județul Olt nu a fost confirmat cu SARS COV 2 în valul patru al pandemiei. Unul dintre motive îl reprezintă numărul mare de cadre medicale […]
PRIMUL TEZAUR UMAN VIU
Vâlcea se poate mândri de acum cu primul tezaur uman viu. Acesta vine din rândul ceramiştilor renumiţi pentru zona Horezu. Sorin Giubega, născut în 1960 în […]
Ultimele stiri:
“TARTE PENTRU SOMNAMBULI”
Spectacol de studio, în premieră, la Pitești. “Tarte pentru somnambuli” se numește ultima producție a Teatrului “Alexandru Davila”, realizată cu câteva zile înainte de a începe […]
CULTURILE DE TOAMNĂ RISCĂ SĂ NU RĂSARĂ
Utilaje distruse, cheltuieli foarte mari, iar acum riscul ca tot ceea ce au însămânțat să nu răsară. Sunt efectele secetei prelungite care a lovit în acest […]
ACCIDENT CU TREI VICTIME
Accident grav și trafic blocat, în această noapte, pe DN 6, în județul Mehedinți. Două autotrenuri s-au lovit frontal, după ce unul dintre șoferi a pierdut […]
INCENDIU VIOLENT, ÎN SEVERIN
Sfârșit cumplit pentru o femeie de 95 de ani, din Drobeta Turnu Severin, în această dimineață. Victima a murit într-un incendiu, după ce apartamentul din centrul […]
PREOT DIN OLT, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL
Un preot din județul Olt este în centrul unui scandal, după ce a fost acuzat că ar fi încercat să racoleze fete minore pe internet, în […]
INTERVIUL ZILEI – NU SCĂPĂM DE PLOI
Ploile continuă până miercuri seara în Oltenia, iar de joi vremea se mai încălzeşte. De săptămâna viitoare, însă, vor fi din nou precipitaţii, importante cantitativ. Ce […]
DOLJUL ARE UN NOU PREFECT
Doljul are de astăzi un nou prefect. Fost administrator public al județului Dolj, Cosmin Durle, îi ia locul lui Eugen Călinoiu. Cosmin Durle este prefectul județului […]
CERCETAȚI PENTRU FURT DE CUPRU
O grupare suspectată de furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe țări europene, a intrat în vizorul anchetatorilor. Polițiștii […]
CIRCULAŢIE BLOCATĂ PE VALEA OLTULUI
Doi șoferi de tir au fost răniți în această dimineață pe Valea Oltului, după cu tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina pe contrasens […]
SE ANTRENEAZĂ PENTRU CATASTROFE
O dronă de mari dimensiuni a căzut în munții din județul Argeș. Explozia a provocat un crater de 4 metri adâncime și un incendiu foarte puternic […]













