Reclamații și nemulțumiri la Casa de Pensii Mehedinți, unde unul dintre candidați contestă concursul organizat pentru încadrarea celor 1.000 de consilieri care vor fi angajați să recalculeze dosarele de pensionare, pe termen nelimitat. Bărbatul este revoltat că deși la proba scrisă, organizată la nivel național, a luat 95 de puncte, la proba de interviu a primit doar 40 de puncte și a fost respins. Bărbatul spune că în această situație nu este singur și mai sunt și alți candidați.
Iulian Deatcu s-a înscris pentru postul consilier debutant, și a concurat pe cele 11 posturi scoase la concurs în Mehedinți cu 62 de candidați. Dintre toți concurenți, la proba scrisă a obținut cel mai mare punctaj, 95 de puncte, numai că la interviu., surpriză, a fost picat.
După mai bine de 30 de ani lucrați în sistemul privat, cu două facultăți și o vasă experiență profesională ca manager, bărbatul e dezamăgit de situație. El mai spune că majoritatea celor care au luat punctaje mari la scris, examen susținut la nivel național, au fost respinși la proba de interviu, unde au fost declarați admiși candidați care primiseră la examenul scris, chiar și doar 50 de puncte.
Reclamantul a făcut contestație și a fost declarat respins și în urma acesteia. Directorul Casei de Pensii, cel care în urmă cu câteva luni reclama o fraudă de proporții în instituție, în ce privește dosarele de pensii, oferă explicații.
Reclamantul spune că va cere proba video a concursului, care a fost filmat și va merge și în instanță să-și caute dreptatea.
Alte stiri din data: 17 septembrie 2021
GĂSITĂ MOARTĂ ÎN CASĂ
O femeie aflată în izolare la domiciliu, după ce a fost confirmată cu COVID-19, a fost găsită moartă în locuinţă. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, femeia, în […]
HOURI A CONFIRMAT
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, s-a declarat entuziasmat de mijlocașul ofensiv francez Lyes Houri în vârstă de 25 de ani, adus în Bănie sub formă de […]
REŢINUT DUPĂ CE A VIOLAT FEMEIA PE CARE O ÎNGRIJIREA
O bătrână, de 89 de ani, a fost violată de un bărbat de 70 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, care ar fi trebuit să […]
RAREȘ BOGDAN NU CREDE ÎN SCINDAREA PNL
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a prezentat seara trecută, la Slatina, în fața colegilor din Olt, moțiunea ,,România liberală”, cu care Florin Cîțu intră în competiția internă […]
CURSURI SUSPENDATE PENTRU ZECI DE CLASE
Zeci de cazuri de covid în primele patru zile de şcoală. Clasele se închid una după alta pentru că se infectează copii sau profesori. În județul Olt […]
NU MAI SUNT LOCURI LA ATI
Nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii Covid în spitalele din Dolj. Direcţia de Sănătate Publică a solicitat deja suplimentarea paturilor la Spitalul de Boli […]
BANI FALŞI
Tânăr bănuit că a pus în circulaţie bani falşi. Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au reținut pentru 24 de ore un […]
TRIPLĂ LANSARE DE CARTE
Triplă lansare de carte la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, din Craiova. Cele trei volume semante Rodica Nicoleta Ion, cuprind o carte de epigrame , alta de poeme, […]
Ultimele stiri:
CERCETAȚI PENTRU FURT DE CUPRU
O grupare suspectată de furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe țări europene, a intrat în vizorul anchetatorilor. Polițiștii […]
CIRCULAŢIE BLOCATĂ PE VALEA OLTULUI
Doi șoferi de tir au fost răniți în această dimineață pe Valea Oltului, după cu tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina pe contrasens […]
SE ANTRENEAZĂ PENTRU CATASTROFE
O dronă de mari dimensiuni a căzut în munții din județul Argeș. Explozia a provocat un crater de 4 metri adâncime și un incendiu foarte puternic […]
INTERVIUL ZILEI – EVENIMENT ȘTIINȚIFIC ȘI EDUCAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este în plină desfășurare cea de-a XXVIII-a ediție a Congresului medical internațional al studenţilor medicinişti. Este un eveniment […]
A DOUA EDIȚIE CRAIOVA HACKATHON
Timp de trei zile, tehnologia și creativitatea se întâlnesc la Craiova, unde studenți, programatori și designeri sunt provocați să transforme ideile în soluții concrete. Cea de-a […]
ȘAPTE ZILE, ȘAPTE COMUNITĂȚI
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a găzduit, în prezența unui public numeros și divers, conferința de lansare a unei inițiative educaționale ce aparține […]
RAZIE DE AMPLOARE PE VALEA OLTULUI
Razie de amploare pe Drumul Național 7, sectorul care tranzitează Vâlcea! DN7 este una dintre cele mai circulate artere rutiere din țară, dar și una cu […]
INTERVIUL ZILEI – DOLJUL, DEZVOLTAT CU FONDURI EUROPENE
29 de proiecte cu finanţare nerambursabilă, cu o valoare de aproximativ 320 de milioane de euro, investiţii în infrastructură aeriană şi rutieră, dar şi în educaţie, […]
CONGRES MEDICAL INTERNAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova găzduiește, în aceste zile, un congres medical cu participare internațională. Peste 600 de invitați sunt prezenți la cea de-a […]
PRIMA VICTORIE ÎN EUROPA CUP
SCMU Craiova a obținut prima victorie în FIBA Europa Cup. Oltenii i-au învins în Polivalenta din Bănie pe bulgarii de la Rilski Sportist cu scorul de […]

















