A fost o seară magică la Târgu Jiu. Dronele şi vioarele au făcut de data aceasta un spectacol de zile mari în parcul care găzduieste Coloana fără sfârşit. Sute de curioşi au urmărit cu sufletul la gură proiecţiile şi dansul sincron al zecilor de drone în jurul monumentului sculptat de Brâncuși.
Proiecţiile au fost precedate de un duel al viorilor: Stradivarius versus Guarneri care a strâns sute de persoane în Parcul Coloanei fără Sfârşit.
A urmat apoi jocul dronelor. Organizatorii au adus de aceasta data 70 de drone care au oferit un inedit spectacol de lumini in jurul monumentului. Dronele au fost programate să lumineze Coloana lui Brancuşi şi să reproducă simboluri brancuşiene în jurul operei, la o inălţime de aproape 50 de metri.
Dronele au mai făcut un show similar şi la sfârşitul lunii august. Atunci, 50 de drone construite de doi IT-işti talentaţi au oferit o seară magică sutelor de targujieni prezenţi în parc. Autoritaţile îşi doresc prin aceste evenimente să atragă cât mai mulţi turişti în oraşul lui Brâncuşi.
Acest eveniment a încheiat seria „Turneelor de poveste” programate de municipalitate pentru acest an.