Universitatea Craiova întâlneşte cel mai slab cotat adversar din optimile Cupei României la fotbal. Oltenii joacă în deplasare la formaţia din Liga a III-a, Minaur Baia Mare şi nu concept să piardă calificarea. Meciul se va disputa într-o singură manşă, pe terenul băimărenilor.
Lotul Universităţii s-a deplasat în Baia Mare pe calea aerului acolo unde va susţine meciul din optimile de finală în faţa formaţiei locale, CS Minaur. Disputa din Cupa României este programată miercuri, de la ora 18.00, pe stadionul „Viorel Mateianu“ .Cum adversara este una slab cotată. Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a admis că va da minute şi jucătorilor care au evoluat mai puţin, dar a subliniat că nu concepe eşecul în faţa liderului din Liga 3, seria 10.
La rândul său, mijlocaşul Alexandru Creţu îi asigură pe fani că alb-albaştrii vor trata meciul foarte serios şi vor accede în sferturile Cupei.
Universitatea Craiova este deţinătoarea la zi a trofeului, dar oltenii sunt mai interesaţi în acest sezon de cucerirea titlului de campioană.