Trei drumuri de interes judeţean din Vâlcea ar putea fi modernizate prin Programul Naţional „Anghel Saligny” derulat de Ministerul Dezvoltării. Consiliul Judeţean Vâlcea este pregătit să acceseze peste 210 milioane de lei prin acest program. Pe lista de investiţii se găseşte şi fostul Drum Naţional 7D care, în lipsa unei autostrăzi, constituie o alternativă pentru traficul aglomerat de pe Valea Oltului.
Cererile de finanțare și devizele generale estimative pentru cele trei drumuri au fost aprobate şi de consilierii judeţeni. Autorităţile din Vâlcea ar avea nevoie de 119 milioane de lei doar pentru a asfalta fostul Drum Naţional 7 D, care străbate pe o lungime de 35 de kilometri mai multe localităţi din Ţara Loviştei şi care constituie o alternativă pentru şoferii care vor să evite Valea Oltului.
De asemenea, pe lista de investiţii se regăseşte un drum care asigură accesul în comuna Runcu şi un drum judeţean care face legătura între Râmnicu Vâlcea şi staţiunea Călimăneşti şi care de asemenea constituie o alternativă mai rapidă pentru DN 7. Pentru acestea, Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să mai acceseze de la Ministerul Dezvoltării alte aproximativ 100 de milioane de lei.
Alte stiri din data: 5 noiembrie 2021
DIN DRAGOSTE PENTRU DANSURILE POPULARE
Sute de copii și tineri au învățat dansurile populare tradiționale teleormănene datorită pasiunii unei femei. Este o pasiune pe care aceasta le-a insuflat-o tuturor elevilor săi. […]
„BĂILE DIN COSTEŞTI”, DIN NOU ÎN CIRCUITUL TURISTIC
O clădire monument arhitectonic din comuna vâlceană Costeşti a trecut testul timpului datorită implicării unor tineri cu viziune. Este vorba despre „stabilimentul băilor” sau băile din Costeşti, […]
TINERI ANGAJATI LA CE OLTENIA
Complexul Energetic Oltenia a angajat primii absolventi ai învăţământului dual. 60 de tineri au semnat un contract de muncă din această lună cu producătorul de energie. […]
CONCURENȚĂ MARE
Doljul se află pe locul doi pe țară, după București, în ceea ce privește numărul de opțiuni ale candidaților pentru ocuparea unei funcții de conducere a […]
PACHETELE TURISTICE DE CRĂCIUN ŞI REVELION SUNT GATA
În mai puţin de două luni încep sărbătorile de iarnă. De aceea, proprietarii de hoteluri şi pensiuni din Băile Herculane au stabilit deja pachetele turistice pentru Crăciun şi […]
VÂNDUTE PENTRU CĂSĂTORIA FORȚATĂ
Caz șocant în Mehedinți, unde polițiștii verifică vânzarea în scopul căsătoriei forțate a două copile de nouă și respectiv doisprezece ani, pentru doi galbeni. Cea care […]
Ultimele stiri:
“TARTE PENTRU SOMNAMBULI”
Spectacol de studio, în premieră, la Pitești. “Tarte pentru somnambuli” se numește ultima producție a Teatrului “Alexandru Davila”, realizată cu câteva zile înainte de a începe […]
CULTURILE DE TOAMNĂ RISCĂ SĂ NU RĂSARĂ
Utilaje distruse, cheltuieli foarte mari, iar acum riscul ca tot ceea ce au însămânțat să nu răsară. Sunt efectele secetei prelungite care a lovit în acest […]
ACCIDENT CU TREI VICTIME
Accident grav și trafic blocat, în această noapte, pe DN 6, în județul Mehedinți. Două autotrenuri s-au lovit frontal, după ce unul dintre șoferi a pierdut […]
INCENDIU VIOLENT, ÎN SEVERIN
Sfârșit cumplit pentru o femeie de 95 de ani, din Drobeta Turnu Severin, în această dimineață. Victima a murit într-un incendiu, după ce apartamentul din centrul […]
PREOT DIN OLT, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL
Un preot din județul Olt este în centrul unui scandal, după ce a fost acuzat că ar fi încercat să racoleze fete minore pe internet, în […]
INTERVIUL ZILEI – NU SCĂPĂM DE PLOI
Ploile continuă până miercuri seara în Oltenia, iar de joi vremea se mai încălzeşte. De săptămâna viitoare, însă, vor fi din nou precipitaţii, importante cantitativ. Ce […]
DOLJUL ARE UN NOU PREFECT
Doljul are de astăzi un nou prefect. Fost administrator public al județului Dolj, Cosmin Durle, îi ia locul lui Eugen Călinoiu. Cosmin Durle este prefectul județului […]
CERCETAȚI PENTRU FURT DE CUPRU
O grupare suspectată de furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe țări europene, a intrat în vizorul anchetatorilor. Polițiștii […]
CIRCULAŢIE BLOCATĂ PE VALEA OLTULUI
Doi șoferi de tir au fost răniți în această dimineață pe Valea Oltului, după cu tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina pe contrasens […]
SE ANTRENEAZĂ PENTRU CATASTROFE
O dronă de mari dimensiuni a căzut în munții din județul Argeș. Explozia a provocat un crater de 4 metri adâncime și un incendiu foarte puternic […]















