Moş Nicolae a venit astăzi şi la o parte dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în afara ţării. Lăsaţi în grija bunicilor sau a mătuşilor, copiii simt dorul părinţilor, dor alinat de cadrele didactice, dar şi de voluntarii organizaţiei “Salvaţi Copiii“.
Ana Maria este în clasa pregătitoare. Pentru că părinţii îi sunt departe, la mii de km, după ore rămâne în şcoală. Aici primeşte o masă caldă, dar îşi face şi temele. A fost surprinsă astăzi când a intrat în sala de pregătire şi a găsit pe masă un cadou.
Mesagerii lui Moş Nicolae sunt voluntarii de la Organizaţia “Salvaţi Copiii“. S-au ocupat cu drag de asta.
Este doar parte din întreg programul de sprijinire a celor 16 copii cu părinţi plecaţi în străinătate care stau zilnic după ore în acest centru.
Voluntariatul îţi oferă şansa să te descoperi sau să te redescoperi. A simţit asta şi Iulia Bîzdoacă, voluntar la Organizaţia “Salvaţi Copiii”, de acum doi ani.
Între 40% și 55% dintre cetățeni sunt implicați în acțiuni de voluntariat în țările Uniunii Europene, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană. România este la coada UE, cu o pondere de aproximativ 15%.