Zeci de polițiști au protestat în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Lor li s-au alăturat și angajați din Penitenciar, dar și cadre militare în rezerva. Cea mai mare supărare a politistilor este ca nu le-au mai fost majorate salariile si ca au ramas la acelasi nivel din 2019. În Mehedinţi aproape o sută de angajați ai Ministerului de Interne şi ai Justiției au protestat în fața Prefecturii Mehedinți, la Drobeta-Turnu-Severin.
Inca doua zile, politistii vor organiza proteste si in alte judete. Daca nu vor fi luate in calcul strigatele lor, acestia spun ca nu vor mai da amenzi, ci doar avertismente si ca vor refuza sa munceasca suplimentar.
Sindicaliștii Europol și cei ai SNPPC spun că protestele au fost declanșate pentru a atrage atenția guvernanților care încalcă legea 153/217.
Protestul structurilor de ordine publică din Mehedinți s-a desfășurat între orele 11.00 și 13.00 și protestele vor continua în țară în perioada următoare.